Mormintele trecutului[Dropped]

N-a trecut prea mult timp, şi am apărut cu un fic nou. Am lăsat Twilight Saga deoparte şi m-am reprofilat pe alt tip de supranatural. O să vedeţi despre ce este vorba dacă o să citiţi.

Prolog

A fost vina mea că am lăsat deoparte trecutul. Trăiesc în prezent, gândesc în viitor. Mi-a fost greu, în toţi aceşti ani, să pot suporta ceea ce Dumnezeu mi-a oferit. Dar am mers triumfător mai departe, fără să privesc în spate. Sigur m-aş fi răzgândit. Atunci a apărut ea; fiinţa aceea minunată pe care ai aşteptat-o toată viaţa, simţind că nu mai vine.

Capitolul 1

Cimitirul era tăcut în acea zi de vineri, 13. Mult prea tăcut. În fiecare zi, era măcar o persoană ce îşi omagia un membru al familiei, sau doar venea pentru a aduce o floare. Dar atunci, liniştea era mormântală. Mii de chipuri îmi apăreau în faţa ochilor, dar încercam să mă concentrez doar la două lucruri : pietrele funerare ale părinţilor mei. Totuşi, am lăsat acest aspect nefericit în urmă, deoarece cu cât mă gândeam mai mult, cu atât lacrimile îmi năvăleau mai repede obrajii. Tot ce vreau să îmi amintesc este zâmbetul frumos al mamei şi vorbele tatei : Ai grijă, Lance. Într-o zi acele prezenţe îţi vor face rău şi îţi vor lua ceea ce ai mai scump. Doar fi atent, bine? Şi a avut dreptate. Mi-a luat ceea ce aveam mai preţios: familia.
De când eram mic mi-am dat seama că sunt diferit faţă de ceilalţi copii de vârsta mea. Nu aveam deloc prieteni, nici măcar la şcoală. Pentru că eram mult prea bun pentru ei. Pentru că ei nu puteau să facă ce fac eu. Nu simţeau prezenţa spiritelor, nu vorbeau cu ele, nici măcar nu le vedeau. Asta era diferenţa dintre mine şi ei. Toţi mă credeau nebun, dar eu nu le-am dat atenţie. Mama şi tata m-au sprijinit şi m-au încurajat, ştiind că nu mint...pentru că şi ei vedeau fantome.
În timp ce amintirile ieşeau afară din inima mea, am observat o picătură ce se prelingea pe obraz. Nu era o lacrimă; începuse să plouă.
Ploaia nu mă va afecta în niciun fel, am gândit.
Dar, în timp ce poza mamei mi-a acaparat atenţia, am văzut ceva negru, mişcându-se. Bănuiam că era un spirit rătăcit, care încă nu trecuse dincolo. Aceasta era slujba mea; să ajut fantome, zi de zi, să se ducă într-o "lume mai bună", în Rai.
- Ce faci aici? am întrebat-o pe fata frumoasă ce stătea în faţa mea. Buclele ei blonde îţi furau privirea, la fel şi ochii. Dar sângele de pe faţa ei era dezgustător.
- Te căutam pe tine, mi-a spus zâmbind.
- Ah, da. Veşnicul mesager. Ce pot face pentru tine?
- Trebuie să mă ajuţi.
- Cum aş putea să te refuz? i-am zis zâmbind.
- Păi, nu poţi.
- Cum te cheamă? Şi cum ai murit?
- Numele meu este Abby Momsen. M-am născut în anul 1962 şi aveam 21 de ani când am murit. Am fost bătută şi tăiată în bucăţi de fostul meu iubit. De atunci l-am urmărit şi nu i-am dat pace nicio clipă. Aşa i-a trebuit dacă şi-a bătut joc de mine timp de patru ani.

Recunosc că o să mă inspir puţin din "Ghost Whisperer", pentru că datorită serialului am vrut să scriu un fic cu spirite. Eu sper să vă placă...aştept cititoarele fidele. Aştept şi păreri, critici, orice.