Dincolo de moarte[DROPPED]

Stiu, n-am dat next demult timp si chiar imi pare rau. Nu vreau sa las ficu asta sa stea in arhiva neterminat. Am scris azi cat timp am avut nextu. Nu e prea luminat...

________________________________
- Auzi… eşti ocupată azi?
- Nu. Nu cred. De ce?
- Păi… ştii.. mă gândeam să ieşim la un suc, ceva.
Nu era cel mai oportun moment. Nu vroiam să ies. Dar nu vroiam nici să rup relaţia noastră. Îl iubeam mult. Nu a mai venit să mă vadă de când sunt aici. Dar am acceptat. Nu vroiam să creadă că nu ţin la el.
Rudd era un băiat destul de înalt, cu părul buclat şi castaniu şi niciodată nu era atent. Am aflat de el de la Abby, anul trecut. Locuia în Saint Charles, destul de aproape de Abby.
Am avut întâlnirea la ora 5 p.m. la o cofetărie din apropierea casei mea. Am stat şi am vorbit până la ora 7 p.m. Îmi punea întrebări aiurea, eu nu eram atentă la ele. Şi apoi a început să îmi povestească ce a mai făcut şi chestii de ale lui. Nu-l băgam în seamă, dar mă prefăceam interesată. Nu vroiam s-o termin cu el. În sinea mea, îl căutam pe Matt. Mi se părea ciudat. Nu îi simţeam prezenţa. Nu puteam să văd cu colţul ochilor privirea sa.
- Rhea. Rhea! Rhea!
- Da… ce ai spus?
- Unde eşti?
- Aici, am spus sceptică.
- „Aici” eşti doar fizic. Spiritual?
Nu i-am mai spus nimic. Doar că trebuie să plec şi că vom vorbi mai târziu.
Aveam ceva, dar nu puteam accepta asta. Eram eu, normală. Nu aveam nimic! Trebuia să-mi revin. Trebuia să redevin eu. Să fiu cu zâmbetul pe buze întotdeauna, să-mi recâştig vechii prieteni, să râd din orice fleac. Aşteptam să se termine toată perioada. Tot anul. Toată viaţa.


Şoseaua era întunecată. Prietenul meu a revenit. Întunericul. Adoram să mă plimb singură pe întuneric. Acum îl urăsc de moarte. Aş dori să fie zi non-stop. Este imposibil. Oricum… îl simţeam pe Matt că mă urmărea. Am vrut să strig, dar eram prinsă, din nou, de toate încheieturile. Îmi spuneam încontinuu „imaginaţia mea, imaginaţia mea”. Nu era imaginaţia acum. Era… răul. Răul de care era Matt plin. În seara aceea mi-am dat seama ce era Matt cu adevărat. Matt era întruchiparea răului într-un trup, mai precis, într-un spirit. M-am zbătut tare, dar strânsorile mă prindeau şi mai mult. Îmi simţeam sângele că vroia să iasă afară şi să se bucure de întuneric. Strânsorile m-au lăsat brusc, când un o maşină de taxi a oprit lângă alee.
- Vă ajut cu ceva, domnişoară? A spus şoferul.
- Nu, mulţumesc. Mă descurc, am spus printre lacrimi.
Domnul a dat din cap, a închis geamul maşinii şi şi-a continuat drumul prin întuneric.
Am început să fug, deşi nu vedeam nicio fărâmă de lumină, niciun felinar care să-mi lumineze câtuşi de puţin calea. Îmi loveam picioarele unul de altul, dar era de înţeles: eram o împiedicată şi vroiam doar să ajung acasă cât mai repede posibil.
După mult timp de fugă prin întuneric, drumul îmi devenise cunoscut. Călcasem în grămada de nisip care zăcea acolo de vreo trei luni. Sau patru. Am căzut în grămada de nisip, iar acesta a dat năvală peste trupul meu. „De ce trebuie să fiu eu cea mai bleagă persoană de pe Pământ?”, m-am întrebat în gând. Eram ţintuită în grămada de nisip, neputând să-mi ridic corpul. Am stat aşa vreun sfert de oră, gândindu-mă la tot felul de lucruri. Mai exact, la tot ce era legat de moarte. Ştiam că şi sfârşitul meu va veni. Dar nu-l doream aproape de mine. Îl doream cât mai departe posibil. Era posibil şi să fiu îngropată de vie. Tot felul de lucruri sinistre şi sadice îmi veneau în minte. Matt! Cum a murit? Această întrebare a început să îmi invadeze viaţa din acel moment.
__________________________________________
Feel free to comment:)

First.
In sfarsit ai dat si tu next la ficu' asta,saracu' de el de cand te astepata=))
Frumosx
Next cand dai?;

Uhm...)
Tre sa scriu prima data nextu la alalalt:))))
Si dupaia il dau si aici:d

★ Bupe's a Dark Beer ★ a scris:

Next in urmatoarele 3-4 zile sau fic-ul ajunge la arhiva.

Nextu e scris de saptamana trecuta. Dar nu il pot pune, pentru ca nu am comenturile necesare.

Asa , imi place . e intresant . Uite adu si eu comment ca am citi si sper sa ai comentariile necesare . vrem next , vrem next , sa scrii cand poti sum a zis ale in 3-4 zile .
ale chestia asta e valabila si la celelalte ficuri?

Citat :

Nu in caz ca se va ajunge acolo, voi anunta fiecare posesor de fic ca trebuie sa puna un next in maxim 3-4 zile...la unele inca nu este cazul.

Gat , m-am linistit . ca vreau sa ma mai gandesc la niste idei ca numai am si de aceea te-am intrebat.

In primul rand, multumesc mult Laura ca mi-ai adus inca un coment. Numai de unul mai aveam nevoie:).
Acum nextul.
________
M-am ridicat cu greu din grămada de nisip şi am luat-o din nou la fugă. Am ajuns în faţa casei mele; nicio lumină nu era aprinsă. Îmi simţeam corpul incredibil de greu. Încercam să fac paşii mari ca să nu trebuiască să-mi ridic picioarele prea des; posibilitatea de a mă răsturna era mare. Nu vroiam să deschid poarta casei. Nu vroiam să intru în casă, dar nici să stau afară. Trebuia să intru în casă. Nu de alta, dar frigul începea să-mi pleznească pielea feţei. Pentru mine era totuna dacă stăteam afară sau era în casă. În ambele anturaje eram singură. În ambele anturaje eram speriată. Relativ.
Am introdus cheia în yala uşii, neavând de ales; inima îmi bătea nebuneşte, precum aripile unui vultur pleşuv, ochii încercau să fie atenţi peste tot, globurile oculare vroiau să îmi iasă din orbite şi să cerceteze până şi cea mai mică mişcare.
Cheia din broască a sunat zgomotos. Uşa se deschidea. Îmi era groază să deschid uşa de la intrare. Groază de ceea ce avea să se întâmple în momentul în care uşa se va trânti, iar eu voi fi în casă.
Am deschis uşa puternic; nu vroiam ca Matt să mă creadă o laşă, deşi eram una. Una mare, aş putea spune. Am trântit uşa la fel de puternic, şi am urcat treptele spre camera mea. Mi-am trântit geanta pe pat, apoi m-am aşezat în faţa calculatorului. Începusem deja să scriu o parodie pentru tema de la engleză de la şcoală; vroiam să mă apuc serios de şcoală. În seara aceea, am terminat toate temele pe toată săptămâna. Din lipsă de ocupaţie, m-am apucat şi de curăţenie; speram că mama mă va lăuda şi va avea din nou acea părere excepţională despre mine, pe care o avea înainte să… să intervină supranaturalul în viaţa mea.
Am terminat şi cu curăţenia şi m-am trântit obosită – până peste cap – pe pat. Observam o parte din geanta mea care vibra. Am ridicat-o şi mi-am scos mobilul din ea. Am primit nenumărate mesaje text de la Rudd. Mă întreba dacă eram bine, dacă am ajuns acasă teafără, de ce nu am mai stat şi tot felul de chestii banale. Dar ultimul mesaj m-a surprins enorm. Credea că nu îi răspundeam la mesaje pentru că vroiam s-o termin cu el. Mesajul era aşa; mi-l amintesc la perfecţie:

Am inteles acum. Nu trebuie sa te comporti asa de urat cu mine. Inteleg ca nu ne-am vazut de multa vreme, dar sa stii ca asta nu inseamna ca inca nu mai tin la tine. Am inteles totul. Am terminat-o. Nu vreau sa ma mai stresez degeaba. Sa nu crezi nu as mai vrea sa ramanem prieteni. Dar asta nu tine de mine. Tine de tine. Intotdeauna faci cum crezi TU de cuviinta si nu tii cont de ceea ce vor si altii. Presupun ca asta inseamna un „pa”. Sau mai degraba un „adio”. Sa stii ca inca te iubesc.

A reuşit să mă facă să mă simt prost. Întotdeauna a reuşit să mă intimideze. Nu ştiam ce aş putea să îi scriu înapoi. M-a lăsat fără cuvinte. Întotdeauna înţelegea totul anapoda. Încă ţineam suficient de mult la Rudd cât să mai fim împreună. Dar se pare că aşa s-a terminat totul. Matt va avea o surpriză grozavă data viitoare când îi voi simţi prezenţa.
_____________
Enjoy:)

Vai , amam , ce tatre mi-a palcut . trist sfarsitul . mi-a placut mesajul , a fost super. aproo , ai mai citit zori de zi ? next cand poti tu sa mai scrii

Nextu':x

Citat :

Am inteles acum. Nu trebuie sa te comporti asa de urat cu mine. Inteleg ca nu ne-am vazut de multa vreme, dar sa stii ca asta nu inseamna ca inca nu mai tin la tine. Am inteles totul. Am terminat-o. Nu vreau sa ma mai stresez degeaba. Sa nu crezi nu as mai vrea sa ramanem prieteni. Dar asta nu tine de mine. Tine de tine. Intotdeauna faci cum crezi TU de cuviinta si nu tii cont de ceea ce vor si altii. Presupun ca asta inseamna un „pa”. Sau mai degraba un „adio”. Sa stii ca inca te iubesc.

Ce pacat!
Deci pana la urma raman sau nu impreuna?:(Sau ramana despartiti?
Nextu urmator!:xSi mai repede:-w

Razele soarelui se jucau frumos pe faţa mea, luminând-o. Mi-am deschis uşor ochii şi am zâmbit; nu am avut parte de niciun coşmar în acea noapte şi nici nu m-am trezit în timpul ei căutându-mi un loc în care mă puteam relaxa. Mă simţeam ciudat. Nu m-am mai trezit atât de bine-dispusă de foarte mult timp. Mi-am luat rapid nişte haine pe mine şi am coborât jos pentru micul-dejun.
Am coborât scările foarte rapid; nu m-am împiedecat. Mama stătea în faţa mesei pe scaun, tristă.
- Ce e, mamă? Am întrebat-o sărutând-o în creştetul capului.
- Ăăă… nimic, a spus ea, un zâmbet făcându-i faţa să radieze. Ce te face să crezi că e ceva cu mine? Nu am nimic.
Normal că nu o credeam. Minţea la fel de bine ca şi mine. Adică jalnic.
- O.K., am spus încercând să par convinsă că spunea adevărul. Ce avem de mâncare?
- Cum poţi fii atât de fericită când…
Începea să mărturisească ce ţinea ascuns.
- Când ce? Am spus de-a dreptul enervată. Când aveam 13 ani a spus, a promis de fapt, că nu vom ţine secrete. Dar eu deja am încălcat regula. Şi ea avea dreptul. Nu mai aveam nimic de comentat. Ar fi trebuit să gândesc înainte să vorbesc.
- Când…, a ezitat. S-a ridicat de pe scaun, şi-a îndreptat paşii spre mine, mi-a luat mâna într-a ei – era îngheţată – şi m-a condus înapoi către masă. Când erai mică… ţii minte că ţi-am spus că vom trece peste orice, peste tot. Nu?
- Da. Ţin minte. Mamă… ce se întâmplă?
A ezitat:
- O să încerc să fiu cât mai directă. Da… sigur.Nu mai avem bani Rhea. Trebuie să plătim în primul rând chiria. Dacă nu o să o plătim până la sfârşitul săptămânii, o să ne dea afară. Şi pe lângă chirie mai avem o grămadă de facturi de plătit.
Fericirea mi-a dispărut. Unde aveam să mergem? La bunica? Femeia aia mă ura. Nu i-am spus nimic, deşi i-am putut observa privirea – se uita la mine aşteptând să îi spun ceva.
Am deschis gura, dar nu am reuşit să spun nimic – nu aveam cuvinte; nu vroiam să mă mut – apoi am închis-o la loc.
După câteva clipe, mi-am găsit cuvintele:
- O să trecem şi pe asta, mamă. Crede-mă.
- Ştiu. De asta nu am vrut să te alarmez. Apropo, îmi pare rău că ţi-am stricat buna-dispoziţie.
Ce noroc pe mine că ştia cum să facă oamenii să se simtă şi mai rău decât se simţeau.
Nu am mai mâncat nimic - pofta mi-a fost tăiată - şi am ieşit pe uşă, îndreptându-mă spre şcoală. Sau cel puţin intenţionam să fac asta.
____
Stiu ca e cam micut:)

Second
Imi pare rau de ea!Gaseste ea o idee tampita si trece peste:-j
Lasa ca stiu eu :-j
Si deci,pana la urma nu mai ajunge la scoala=))
Next,baaa!Surioara mea careia i-a fost dor de mine!:x

Da tu de unde stii ca nu mai ajunge?
Nu stiu eu si stii tu:))))
Multam ca cititi:*

Asa , am venit si eu .Super next .Chiar imi place Astept urmatorul next .Si ati fost tare fetele .Stie Krista si nu stii tu cea care esti autoarea ficului.

Aleea se vedea puţin printre frunzele care stăteau pe pământ, călcate de milioane de ori de milioane de oameni. În dimineaţa aceea, ieşisem din casă cam devreme – mult mai devreme ca de obicei – aşa că nu am mai aşteptat metroul şi am pornit pe jos. Vântul îmi pleznea cu cruzime faţa, făcând-o foarte roşie, iar nasul fiind mai roşiatic decât al lui Rudolf. Începusem să-mi grăbesc pasul cu o idee; aleea era puţin mai tare acum că avea covorul peste ea.
Mai trebuia doar să iau colţul, şi aş drept în faţa mea, la aproximativ 300 de metri, ar fi fost şcoala. Sau… . Nu! Ştiam că nu trebuia sub nicio formă să fac mai mult rău. Banii oricum nu ne ajungeau, şi tot ce ne mai lipsea era să mai fac eu încă câteva prostii – făceam una, de la ea porneau o mie.
Am luat colţul, îndreptându-mă în continuare spre şcoală. Încercam să-mi revin, să încerc să zâmbesc din nou, să-mi recâştig prietenii, sau măcar colegii, şi să fac tot timpul glume stupide.
Am intrat în curtea şcolii, şi m-am aşezat în grupul de 20 de copii, salutându-i voioasă. Toţi s-au uitat sceptic la mine, făcându-mă să mă simt prost. Nu eram destul de convingătoare?
- Tu… zâmbeşti? A spus foarte mirată o colegă. Nici nu mai ştiu cum o chema.
I-am răspuns afirmativ, încă toată un zâmbet. După râs, ce venea? Cumva plânsul? Ei bine, dacă va avea tupeu să de-a faţă-n faţă cu mine, îl voi aştepta bucuroasă şi îi voi face faţă.
Până după ce a trecut a doua oră, toată lumea a realizat că nu visau, că eram acolo, că nu era o glumă sau orice altă bazaconie ce le trecea prin cap.
A venit ora prânzului şi, ciudat, colegii – da, ai mei – mă chemau să stau cu ei la masă, chiar dacă până acum mă evitau constant. I-am refuzat, de mai multe ori chiar, şi am ieşit afară din şcoală. Prima zi în care îmi reveneam şi să nu fac o porcărie? Imposibil pentru Rhea Bonniface. Am coborât scările în puţină grabă, reuşind să mă strecor afară din curte, fără să mă vadă vreun gardian.
Era mult mai uşor fuga de la ore decât o ţineam minte. Ori se întâmpla ceva ori se schimbau timpurile. Alegeam prima variantă. Chiar era ceva în neregulă. Şi nu era doar cu mine, ci cu toată lumea. Şi mă duceam spre nebunie, pe drumul cel mai scurt. Presupuneam că deja îmi era rezervat. Şi ironia sorţii, chiar îmi este.
Am luat curba spre dreapta, după care am luat-o la fugă. Drumul era faţă-n faţă cu cantina, deci nu vroiam să nu vroiam sa fiu recunoscută.
Ce bine mă simţeam să chiulesc din nou. Parcă eram din nou… vie.
După atâta fugă, m-am aşezat pe o bancă şi am tras aerul cu greutate în piept pentru câteva clipe.
Mi-am pus capul pe genunchi pentru a mă relaxa, după care mi-am deschis player-ul ca să ascult nişte muzică. Chiar înainte de a-mi băga casca în ureche:
- Bună…, am auzit o voce linistita care mă saluta firav.




Lu' Dia nu prea ii merge netul asa ca m-a rugat pe mine sa postez.
Enjoy:*

Citat :

- Tu… zâmbeşti?

Minune,huh?=))

Citat :

Bună…, am auzit o voce firava care mă saluta firav.

Asta nu suna tocmai bine;
Adica repeti firav...Ma rog,intelegi tu:-j

In rest genial next!:x
Acu comentez si eu=))
Next:*

Abia acum am citit si eu tot ce am pierdut
OMG ce naspa faza cu banii (

Citat :

Şi mă duceam spre nebunie, pe drumul cel mai scurt. Presupuneam că deja îmi era rezervat. Şi ironia sorţii, chiar îmi este.

geniala faza :x
Scuze ca nu am vazut ca ai postat
Imi pare rau ca nu iti merge calcu.

Citat :

- Bună…, am auzit o voce firava care mă saluta firav.

cine o saluta??mor de curiozitate

Deocamdata merge calculatoru relativ bine:))

In primu rand, mersi Krista ca ai pus nextu:*

@PlasticHearts: Ti l-am pus pe mail:-??
@Krista: Am editat acuma repetitia=))
@Crissy: "Şi mă duceam spre nebunie, pe drumul cel mai scurt. Presupuneam că deja îmi era rezervat. Şi ironia sorţii, chiar îmi este."
Nu stiu daca ati observat dar am folosit la sfarsit prezentul. O sa vedeti la sfarsit de ce. Nu stiu cum ma abtin sa nu zic:))).

Nextu... il scriu cand am chef:)))

Nextu:D
E mai lung decat de obicei b-)

Mi-am ridicat capul înfricoşată, cu ochii închişi. Nu vroiam să privesc persoana în
ochi. Dacă era o persoană sau era doar Matt. Deşi ştiam că şocul va fi mare, mi-am deschis ochii brusc. Mult prea brusc, aş putea spune.
Speram că va fi… altcineva. Dar era cineva pe care îl uram şi îl iubeam în acelaşi timp.
- Ce vrei? Am spus pe un ton jos.
- Păi… nu ar fi trebuit să te las aşa… în vânt. Îmi era dor de tine.
De parcă aş mai fi crezut ceva din ce mi-ar fi zis.
- Da, sigur. M-ai lăsat balta! Am strigat la el, ridicându-mă de pe bancă şi întorcându-mă cu spatele la el, ascunzându-mi şi lacrimile totodată.
- Sincer, ai dreptate. Nu ar fi trebuit să fiu lângă tine. Nu merit nici măcar să mă priveşti, a spus după care am simţit că păşea în retragere. M-am întors brusc, prinzându-i mâna şi întorcându-l înapoi din drum.
- Rudd… îmi pare sincer rău, i-am rostit lăsându-mi chipul să cadă în jos. Am reacţionat aiurea pentru că… nici nu ştiu de ce.
M-a ţinut într-o îmbrăţişare puternică şi m-a ţinut aşa destul de mult timp. După ceva vreme de tăcere îndelungată, mi-am luat inima în dinţi şi am întrebat ceva ce mă rodea de destulă vreme:
- De ce te-ai despărţit de mine dacă încă mă mai iubeşti? Dacă mă mai iubeşti, am completat rapid.
- Pentru că tu nu mă iubeşti. Nu vroiam să trec printr-un şoc, aşa că te-am lăsat eu. Dar, cu toate astea, nu pot sta departe de tine.
- Cine ţi-a zis că nu te mai iubesc? Am întrebat sceptic.
- Te simt rece.
- Pff…, am oftat. Nu ştii prin ce perioadă trec, Rudd. E greu. Nu pot. Nu mai pot să suport tot ce se întâmplă în viaţa mea, am rostit aproape fără voce.
- Şi anume? M-a întrebat şoptind.
Am ezitat mult, după care i-am spus că nu va înţelege şi mă va lăsa baltă. Din nou.
- Imposibil. Chiar dacă în momentul de faţă nu eşti capabilă să ai o relaţie, să ştii că voi încerca să stau foarte mult pe lângă tine. Mu mult chiar decât… propria ta umbră.
- Umbra mea? NU! Nu umbra mea! Las-o în pace! Să nu îndrăzneşti să-i faci ceva! I-am trântit, după care am fugit departe de el.
Umbra mea era chiar… Matt. Nu înţelegea ce e cu mine. Nu înţelegeam ce e cu mine. Nimeni nu o făcea. Erau doar nişte apucături fără noimă.

First.
Edit:Diaaaaa,fiti-ar capu' ala mare!:-w
De la ''Pff...am oftat''...Doamne!Repetasi aceeasi fraza de 15 mii de ori si nu mai intelesai nimic.
Ma rog,ideile sunt geniale,si I lav iu chiar daca esti tuta!*
Zii cand corectasi si citesc:x

Ups=)))
Mi s-o blocat pc acolo=)))
Si am tot dat copy paste=)))
Corectez;

Am corectat:d
Amu ii mai scurt ca de obicei=)))

Am obosit să mai alerg, aşa că am poposit într-o poieniţă. Peisajul era mirific. Indescriptibil chiar. Un pod pitic făcea trecerea peste un râuşor. M-am aşezat pe podeţ şi am privit apa care curgea lin.
Mi-am privit reflexia în apă. Ochii odată verzi, erau acum culoarea unui albastru-sticlos.
Zăream silueta neagră a lui Matt lângă mine. Deşi era neagră, o simţeam albă; culoarea purităţii. Ciudat; nu-mi era frică.
- De ce mă urmăreşti? am întrebat calmă.
După câteva minute de linişte totală, am tras aer cu greu în piept şi am mai întrebat o dată. Şi încă o dată. Şi încă o dată. Până am ajuns să ţip.
Acum, reflexia mea nu mai era calmă, liniştită şi spirituală, ci furioasă, agitată şi chiar intrigată.
Stările mele spirituale se schimbau brusc şi des. Trebuia să mă închid în mine din nou. Simţeam nevoia să fac asta.
Brusc, am avut o revelaţie. Eram o marionetă, iar Matt era manipulatorul. Trăgea sforile cum avea el chef când vroia. Nu eram decât o simplă păpuşă în braţele unui spirit. Dar de ce eu? Eu eram o simplă persoană, inutilă, obişnuită. Până unde vroia să mă ducă? Vroia să fiu închisă într-un cub cu 5 laturi? Mă credea specială? Ei bine, ar fi trebuit să afle că nu sunt, deşi ideea de a fi „special” mă încânta enorm.
Silueta întunecată dispăruse de lângă mine încă din momentul în care îmi pierdusem cumpătul. Încercam să-mi focalizez energiile într-o bilă mare, încercând să-l readuc pe Matt înapoi. Vroiam să-i vorbesc la cel mai serios mod şi aveam de gând să-l fac să-mi răspundă la toate întrebările care mă năuceau cu orice preţ, dar tot ce făcea era să mă privească cu mult interes. Întotdeauna.
Telefonul ţârâia enervant de câteva minute, dar sila de a mai vorbi cu cineva în acea zi mă măcina.
M-am ridicat încet de pe podeţ, luându-mi la revedere – da, la revedere pentru că aveam să mă mai întorc acolo – de la reflexia mea, devenită brusc cea mai bună prietenă.
Până să ajung acasă, seara se lăsase încet. O lună plină, ca o bucată uriaşă de caşcaval, lumina cerul într-un mod încântător. O grămadă de şoricei – stelele – priveau cu savoare caşcavalul.


Ştiu căe mic şi nextu ăsta, dar promit că următorul va fi lung:d

First.

Citat :

O lună plină, ca o bucată uriaşă de caşcaval, lumina cerul într-un mod încântător. O grămadă de şoricei – stelele – priveau cu savoare caşcavalul.

Stii ce m-a incantat fraza asta?E pur si simpllu geniala.
Superb ficulet!:X
Nexturi mai lungi,da?:-w
Neeext:*

O să fie:)))
Că o să se certe lumea>
Şi am imaginaţie acolo )))