Capitolul 11 - Sfârşitul nu este întotdeauna fericit ( din perspectiva lui Jacob )
Viaţa este dulce atunci când vrei. Când ai o familie care te iubeşte, totul este mult prea frumos ca să fie adevărat. Dar tot este...magic. Asta am simţit de la o vreme încoace. Familia mea, atât de numeroasă în ultimul timp, va deveni şi mai numeroasă.
Au trecut 7 ani. În acest timp, nimic special nu s-a întâmplat. Bella şi Edward sunt mai apropiaţi că niciodată, la fel şi eu cu Nessie. Acum Krista şi Dia au 20 de ani. Felix a trebuit să o aştepte destul de mult pe Krista...dar asta nu l-a supărat. Mai degrabă, l-a apropiat. Demetri a fost aşa de protector cu Krista...nu dorea ca ea să se căsătorească aşa de tânără. Dar i-a venit şi ei vremea. Demetri nu a mai avut ce face. Nunta a fost magică; iubirea plutea în aer. Mă simţeam prost pentru Dia, pentru că ea nu îşi găsise un partener. La nunta surorii ei, a stat singură aproape tot timpul. Acum câţiva ani, suferise o depresie atât de mare, încât am crezut că nu îşi va reveni niciodată. Cu greu s-a pus pe picioare de atunci şi toţi speram că niciodată să nu i se mai întâmple acest lucru.
Trecuse atâta timp, încât nici nu am realizat. Mă aflam în maşina mea de circa trei ore şi mă gândeam la clipele frumoase, la cele urâte...la tot ce însemna viaţa mea. Aveam o presimţire ciudată; simţeam că cineva va păţi ceva. De unde era să ştiu că acest lucru chiar avea să se întâmple în scurt timp? Cum aş fi putut împiedica asta? Speram că Nessie să fie bine, întâi de toate. Dacă ea păţea ceva...nu aş fi putut să mi-o iert niciodată. Odată cu ea s-ar fi dus şi copilul nostru...sau copii. Am aflat că Ness era însărcinată acum două luni; mai avea decât două luni şi jumătate până avea să nască, exact jumătate din timpul în care o femeie normală ar da naştere unei fiinţe umane.
Ceva m-a trezit din visare. Era telefonul. Vibra în buzunarul gecii mele de ceva timp. Era Nessie. Am apăsat pe tasta verde şi apoi am auzit vocea ei frumoasă:
- Jake, unde eşti? Trebuie să vi aici, repede! strigă ea.
- S-a întâmplat ceva rău? Nessie, ai păţit ceva? Zi!
- Nu,Jake, nu eu! E vorba de Dia...vino repede!
- OK. Vin cât de repede pot.
Ştiam eu că se va întâmpla ceva rău. Am băgat cheia în contact şi am apăsat acceleraţia. Mergeam cu 250 km/h, dar nu-mi păsa. Poliţia nu putea ţine pasul cu mine şi nu m-ar fi deranjat nici dacă aş fi primit amendă. Trebuia să ajung repede să văd ce se întâmplă. Dar de ce nu îmi zisese Nessie ce se întâmplase la telefon? Poate era mai grav decât presupusem.
În câteva minute eram din nou acasă. Nici nu-mi dădusem seama că se întunecase. Toate luminile erau aprinse în "casa mare". Chiar se întâmplase ceva rău.
Am urcat scările repede şi am vrut să deschid uşa, dar Nessie mi-a luat-o înainte:
- Jake, bine că ai ajuns! Vino, repede. Este vorba de Dia, cum ţi-am spus la telefon.
- Ce s-a întâmplat cu ea? abia am putut zice.
- A vrut să se sinucidă. Tata i-a citit gândurile...dar a fost mult prea târziu.
- Unde? am întrebat eu.
- La marginea oraşului este o cascadă...acolo au murit multe persoane. Tata a zis că în acel moment chiar îşi dorea să moară. Este foarte nefericită...pentru că toţi suntem fericiţi, mai puţin ea. Eu nu ştiu ce simte...cred că tu şti mai bine.
Renesmee avea dreptate; eu ştiam la fel de bine ca Bella cum e să suferi. Dar mi-am alungat repede acel gând din minte când am auzit un geamăt. Apoi încă unul. Apoi...timp de câteva secunde, nimic. Nu s-a mai auzit nimic.
- Unde este Dia?
- În camera alăturată, zise Ness.
Am bătut discret în uşă; dar nu am primit niciun răspuns. Mă gândeam că nu m-au auzit. Am mai bătut încă o dată. Nimic.
- Ce ciudat, am zis în şoaptă.
Am decis să nu mai bat la uşă. Am deschis clanţa încet, iar apoi m-am uitat în cameră. Toţi stăteau în jurul unei mese, probabil dorind să o ajute pe Dia. Apoi am realizat că nu se auzea nicio bătaie a inimii. Dia trăia...sau nu? Am ascultat timp de 5 secunde. Nimic. Nicio bătaie. Niciun sunet...
- Ce se întâmplă aici? am spus năvălind pe uşă.
- Jacob. Nu trebuia să fi aici, zise Carlisle.
- Nu mă siliţi să plec. Ştiu ce se întâmplă. Dia este moartă, nu-i aşa? Nu i se aude inima...trebuie să fie moartă. Nu mă puteţi păcăli.
- Jake...zise Bella. Jake, te rog! Nu îi spune lui Nessie şi nici Kristei. Te rog...nu trebuie încă să afle.
- Dar...veninul nu şi-a făcut efectul? abia am mai putut spune.
- Nu a mai putut...nu a avut timp. Îmi pare aşa de rău....se scuză Carlisle.
Am ieşit din cameră, neştiind cum să ascund asta de Nessie. Dacă ar fi aflat...nu ar fi fost bine.
Măcar să nu afle de la mine. Edward, va trebui să îi spui tu. Sau Bella. Oricine altcineva. Dar nu mă puneţi pe mine. - Jake, eşti bine? Dia e bine?
- Eu sunt bine...Dia, în schimb...este şi mai bine. E mult mai bine.
- Oh,ce mă bucur! Deci pot să o văd, nu-i aşa?
- Nu, nu ! Încă nu o poţi vedea. Trebuie să îşi revină definitiv. Tu citeşte o carte sau fă ceva relaxant. Eu mă duc să fac un duş.
- Păi...bine.
Am urcat scările în grabă, trântind uşa dormitorului meu şi al soţiei mele. M-am dus direct în baie; am făcut un duş şi am coborât înapoi în sufragerie. Nessie dormea. Era aşa de frumoasă când dormea...îmi plăcea să o ştiu protejată. Am luat-o în braţe şi am dus-o în dormitor. Nu s-a clintit nici măcar un centimetru. Dormea foarte adânc. Am privit-o timp de câteva minute, apoi am căzut şi eu într-un somn din care simţeam că nu mă voi mai trezi vreodată.
- Jake, Jake! Trezeşte-te! Jake, mă răneşti! zise o voce. Era Renesmee. Îi făceam rău. Ce era cu mine?
- Nessie...am zis când am deschis ochii. Nessie, ce s-a întâmplat?
- Ai început să dai din mâini...şi din picioare! M-ai rănit...Ah.
- Renesmee, te rog...scuză-mă...probabil am visat ceva urât. Asta o fi problema. Dar...iartă-mă.
- Te iert...doar că nu ştiu ce e cu tine. De câteva zile faci aşa...dar nu ţi-am spus...
- Ce? Oh, Ness, chiar îmi pare rău. Vino aici.
Am luat-o în braţe pe sufletul meu pereche, iubirea mea. M-am uitat la ceas; era 3 A.M. .
- Nessie, cred că ar trebui să dormi.
- Este o idee foarte bună. Tu nu te culci?
- Nu...eu nu pot să dorm. O să fac o mică plimbare prin pădure. Ne vedem dimineaţă.
Dar deja adormise; aşa că m-am îmbrăcat cu blugii mei preferaţi şi am ieşit afară. Edward şi Bella erau în sufragerie, cu ceilalţi vampiri. Era şi Krista acolo. Am presupus că deja aflase noutăţile. Am fost surprins când a vrut să vorbească cu mine.
- Jacob, te superi dacă vorbim puţin? zise ea.
- Sigur că nu. Haide, vino afară.
Aerul rece de toamnă se resimţea. Krista începuse să tremure, aşa că i-am dat hanoracul pe care îl luasem cu mine. Mi-a mulţumit apoi m-a întrebat:
- Tu ştiai dinaintea mea că Dia a murit, nu-i aşa?
Nu ştiam ce să îi spun; dar am zis că mai bine ar şti adevărul. Am dat din cap.
- Oh. Păi...bine că nu sunt ultima care află. Nu înţeleg de ce a făcut asta...era o fată aşa de bună!
- Aşa este. Dar...poate acolo unde este ea acum este mai bine...pentru ea. Sau poate nu.
- Sper să fie aşa. Merită ce e mai bun. A fost o soră pe cinste...şi prietena mea cea mai bună. Mie greu să mă gândesc că nu va mai fi printre noi...a spus şi lacrimile i-au năvălit obrajii.
- Este în ordine, am zis şi am luat-o în braţe. Este fericită acum, am spus. Mai bine te-ai duce în casă, Krista. S-ar putea să îngheţi aici.
- Oh, da. Ai dreptate. Mulţumesc că ai vorbit cu mine şi că m-ai ascultat. Şi mulţumesc pentru hanorac.
- Oricând, am zis şi, recuperându-mi hanoracul, am pornit spre pădurea deasă.
Mă simţeam aşa de bine printre toţii copacii ce mă înconjurau...chiar dacă nu vedeam nimic. Câţiva greieri comunicau unii cu alţii. Era plăcut să mă aflu acolo...Dar, am în scurt timp am auzit un sunet. Mai aproape. Tot mai aproape. Nu puteam să îmi imaginez ce era.
- Jacob...
- Cine e acolo? am zis speriat.
- Jacob...
- Ieşi afară! Dacă ai curaj, ieşi!
- Jacob...ar fi bine să îţi verifici soţia...
- Ce? Cum? Dacă i-ai făcut ceva...
- Du-te...dar o să fie prea târziu... Când o stea cade, cade şi a doua...
- Ce vrei să spui?
Dar deja plecase. Am început să alerg atât de repede, încât nu mai simţeam pământul sub picioare. Speram ca Nessie să fie bine...
Am năvălit pe uşă, dar nimeni nu mai era în sufragerie.
- Nessie,nu! am ţipat.
Simţeam că ea a păţit ceva. Ştiam asta. Dar nu vroiam să accept.
Am urcat scările în formă de spirală şi în câteva secunde eram în dormitorul nostru. Toţi erau adunaţi în jurul patului.
- Nessie! Nuuuuu! Nu se poate! Ce i s-a întâmplat?
Era chiar în mijlocul patului, plină de sânge. Inima ei nu se mai auzea...sau poate nu o mai auzeam eu. Am stat să ascult; nu...nu se mai auzea.
- Carlisle...te rog! Spune-mi că e încă în viaţă...
- Jacob...dacă ţi-aş spune asta te-aş minţi. Îmi pare rău...dar...Nessie a murit. Şi copilul la fel.
Pământul a început să se învârtă cu mine; nu mai puteam sta în picioare. Vampirul acela...sau ce fusese...avusese dreptate. "Când o stea cade, cade şi a două"...era vorba de Nessie. Dacă ea murea...murea şi copilul...
Am început să plâng. M-am uitat şi la Bella; ştiam că dacă ar fi putut să plângă, sigur ar fi făcut-o.
- Bella, îmi pare atât de rău, am auzit-o pe Alice în fundal. Nu am putut vedea asta...
- Edward! am spus şi m-am repezit către el. Cum ai putut fi aşa de orb? Cineva a omorât-o! Nu i-ai auzit gândurile? Zi-mi!
- Jacob...îmi pare rău...nu am auzit nimic...nu ştiu ce a putut fi...dar nu am auzit pe nimeni. Te rog, nu mă învinovăţi...
- Desigur că nu...eu sunt singurul vinovat aici! Nu trebuia să plec de lângă ea...am fost aşa un prost! Oare ce forţă malefică m-a împins să mă duc în pădure? Nu pot crede...că Nessie nu mai este aici. Zâmbetul ei...copilul nostru. Toate...s-au dus. S-a dus la fel că şi Dia. O să stea tot restul timpului într-un sicriu...nu îmi pot imagina asta.
- Jake, crezi că eşti singurul căruia îi este greu? îmi reproşă Bella. Toţi suferim, Jake! Ce crezi că au simţit Corina şi Demetri când au pierdut-o pe Dia? Zi!
Avea dreptate, dar aici nu era vorba despre Dia, ci despre Nessie. Încă nu puteam să îmi revin. Am stat şi m-am gândit : oare va exista şi o a treia victimă? Vom muri, unul câte unul? Volturi se vor întoarce împotriva noastră chiar şi morţi? O mulţime de întrebări îmi umpleau memoria şi gândurile.
Dar picioarele mi-au cedat, iar următorul lucru pe care mi-l amintesc este canapeaua din sufragerie.
- Unde...unde sunt? am început să ţip.
- Jake, linişteşte-te,te rog. Sunt eu, Krista. Te rog...linişteşte-te. Îţi aminteşti ce s-a întâmplat?
- Tu ce crezi? am zis răţoindu-mă la ea. Şti cât de greu îmi este? Şti?
- De fapt, ştiu. Şi mie mi-a murit sora, dacă îţi aduci aminte.
- Oh, da. Scuze...sunt atât de nervos! Îmi vreau soţia înapoi...
- Şi eu îmi vreau sora înapoi...dar nu o mai poate învia nimic.
Numai gândul că Ness va fi într-un sicriu mă înfiora. Acum, nu mai aveam pentru ce trăi. Dragostea mea nu mai era, nici rodul iubirii noastre.
Pentru ce să mai trăieşti când totul se destrămă? Când totul nu mai capătă sens? Când ultima za din lanţ se rupe? Ce mai poţi face atunci? Fiecare za, începe să se rupă, una câte una. Totul dispare la fel cum a apărut. Dar dragostea mea pentru Renesmee nu avea să dispară niciodată.
- Jacob, la ce te gândeşti? mă întrebă Krista.
- La Nessie. Mi-e dor de ea deja. Ce o să mă fac atâta timp fără ea? Fără zâmbetul ei minunat? Fără ea? Nu pot să îmi imaginez viitorul...fără Renesmee. Dar, se pare că va trebui am zis oftând.
- Îmi pare rău...că trebuie să treci prin asta. Dar, din păcate am aceleaşi trăiri şi eu acum.
Nu mai vroiam să stau să o aud pe Krista cum se plânge. Şi eu eram la fel. Ajungeam să sufăr eu...nu vroiam să mai sufere şi ea. Am decis să mă duc să o văd pe Nessie, vie sau moartă. Ea tot Renesmee rămânea.
- Jake...unde te duci? mă întrebă Krista.
- Sus. Vreau să o văd pe soţia mea.
- Jacob, Carlisle a spus că nu o poate vedea nimeni...
- Infara de mine. Mă duc. Pa.
Am început să alerg pe scări. Am intrat uşor în cameră, dar nu ştiu de ce. Nu era nimeni acolo. Nessie părea că doarme...asta vroiam să cred. Că va dormi de acum încolo. M-am apropiat de patul nostru. Stătea acolo, îmbrăcată cu o rochie albă, lungă. Era aşa de frumoasă. Dar atât de palidă... ca un vampir. Dacă aş fi ajuns la timp...poate ar fi fost vampir. Aş fi putut să o iubesc chiar şi aşa. Nu conta, atâta timp cât eram alături de ea. Am sărutat-o uşor pe frunte şi am început să mă rog pentru ea.
" Te rog, Doamne, primeşte-o lângă tine. A avut un suflet mult prea pur ca să poată să ajungă în Iad. Las-o să fie alături de copilul nostru. Ajut-o când o să aibe nevoie. Eu o să o iubesc, chiar şi moartă. "
Speram ca Domnul să îmi fi auzit rugăciunea. Să o aibă mereu în pază.
Câteva zile au trecut repede...iar Nessie şi Dia stăteau acum în două sicrie albe, păzindu-ne copilul fragil, care a plecat dintre cei vii chiar înainte să se nască.
Toţi erau foarte trişti; trebuiau să renunţe la o parte din viaţa lor...dar şi eu făceam asta.
Nu ştiu dacă voi mai găsi vreodată pe cineva ca ea. Şi sigur nu voi putea iubi pe cineva mai mult decât am iubit-o pe ea. A fost raza mea de soare. Acum, ea era printre umbre. Am aruncat o floare roşie, în amintirea ea, ştiind că va rămâne în inima mea până voi muri şi voi fi alături de ea.
THE END.
dar sti ca ti-l dau, pentru ca e frumos. Ar fi bine...sa te uiti pe el si sa-ti corectezi greselile.
