Printre Umbre - TERMINAT

"Tot ce se întâmplă o dată, poate să nu se mai întâmple niciodată. Dar tot ce se întâmplă de 2 ori se va întâmpla cu siguranţă şi a 3-a oară..."
[ Vorbe de duh ]

*

Nu merit toate commurile voastre :"> sunteti asa dragute:*

Capitolul 4 - Surpriza

Am simţit cum se întuneca în faţa mea...nu mi-am mai simţit picioarele şi am căzut.
Apoi, după puţin timp am văzut o lumină puternică.
Deja am ajuns în rai? Oh, dar e mai frumos decât puteam să îmi imaginez. Este aşa de frumos...
- Renesmee, nu ai murit, spuse o voce.
Oh, ba da...e prea frumos...
- Renesmee, nu eşti moartă! ţipă aceeaşi persoană. Apoi am recunoscut-o; era tata. Dacă eram moartă, nu putea să îmi citească gândurile. Deci, nu eram moartă.
Hm, dar e prea frumos să fie adevarat...prea frumos...dar te cred...te iubesc, tată. Vă iubesc pe toţi.
- Şi noi, Nessie.
Ştiu, ştiu. Dar stai...de ce nu pot să vorbesc? De ce comunic prin gânduri? Tată, spune-mi! am gândit eu.
- Renesmee, ai leşinat. Nu poţi vorbi deocamdată, a şoptit tata numai pentru mine.
Bine, tată. Mersi că mi-ai spus. O să tac pentru o vreme, presupun.
Tata mi-a făcut cu ochiul, iar eu am stat liniştită până să-mi revină vocea. Am căzut într-un somn adânc din care era probabil să nu mă mai scol niciodata...

Eram printre îngeri; Dumnezeu stătea lângă mine. Eram îmbrăcată în alb; toţi erau îmbrăcaţi ca mine. Eram aşa de fericită! Totul părea aşa de pur şi mă simţeam în siguranţă printre ei.
- Renesmee, spuse unul din îngeri, vino cu mine! Vino să îţi arăt ceva!
Ceva mă ţinea pe loc...imi spunea că nu trebuie să mă duc cu el; dar cealaltă parte a conştientului meu zicea că e în regulă.
I-am luat mâna ; şi am pornit împreună spre o poartă.
Dar făcusem deja greşeala ; am ieşit din Rai. Ajunsesem în Iad. Îngerul cu aripi albe nu mai era; în locul lui a apărut Alec.
Alec? Alec? Ce caută Alec aici? am gândit.
- Oh, Renesmee, nu credeam că eşti chiar aşa de naivă. Dar nu eşti destul de bună pentru noi. Nu vei sta nici în Rai şi nici în Iad. Te dăm afară.
- Alec, nu!
Dar era prea târziu; Alec mă împinse afară cu toată puterea. Acum cădeam în gol...mi-am spus rugăciunea şi am sperat că măcar de o moarte uşoară pot avea parte.

- Renesmee, Renesmee, trezeşte-te! spuse mama.
- Mamă, ce...ce s-a întâmplat?
- Ai adormit, frumoasa mea. După ce ai leşinat te-ai trezit, dar ai adormit la loc.
- Ah...ma doare capul rau...
- Bună, prieteni, spuse o voce necunoscută mie.
Apoi am văzut-o; era o femeie înaltă, cu ochii roşii şi păr castaniu. Era foarte frumoasă; apoi mi-am dat seama că era vampir.
Ochii, ah... Nuuu! Tată, e o nou-născută!
- Ştiu, Renesmee. Dar vine cu gânduri paşnice.
- Gianna? zise mama. Gianna, tu eşti?
- Chiar eu în persoană.
- Dar...ultima data când te-am văzut erai...
- Om, şopti Gianna.
- Da! au zis toţi.
- Prieteni, întâi trebuie să vă zic, aşa cum v-a spus şi Edward, că vin cu gânduri paşnice. Acum, vreau să vă spun povestea mea, bineînţeles dacă sunteţi dispuşi să o ascultaţi.
- Sigur, Gianna, spuse bunicul. Te vom asculta.
Am făcut un cerc în jurul Giannei, fascinată de frumuseţea ei.
Ce naiba, stau tot timpul printre vampiri şi totuşi ea mi se pare aşa de frumoasă...
- Renesmee.
Upsi, tata. Gata, sunt atentă.
- Mă numesc Gianna şi m-am născut pe 7 noiembrie 1980, în SUA. Nu îmi amintesc multe din trecutul meu, mai ales după ce am fost trasformată în vampir. Ştiu doar că Heidi m-a trasformat acum câteva luni. Ştiţi doar că eu speram ca ei să nu mă omoare...speram să fiu una de-a lor. Abia după ce Heidi m-a trasformat în secret mi-am dat seama că nu am făcut alegerea corectă. Aşa că am venit la voi...am venit să vă ajut.
- Gianna, trebuie să te întrebăm, ce mănânci? întrebă bunicul Carlisle.
- Sânge de animal...nu am ucis niciodată o persoană. Mi-a fost prea frică şi milă...
- Şi ai descoperit dacă ai vreo putere? Vreo abilitate?
- Da. Pot mişca orice lucru vreau dacă mă concentrez sufiecient şi mă pot teleporta. De aceea am ajuns foarte repede la voi.
- Uimitor, spuse Carlisle.
- Da. Şi, mă pot alătura vouă?
- Sigur, spuse bunicul. Alice ne-a mai dat decât două zile până vin Volturii.
- Da...cand am aflat că vor să plece, m-am teleportat la voi. Am venit ca să vă ajut şi să vă avertizez.
- Uimitor. Nu am mai întâlnit niciodată pe cineva care se poate teleporta.
- Gianna, abia am putut spune eu, de ce te-a trasformat Heidi?
- Renesmee, a spus rostindu-mi numele cu măreţie, Heidi nu este o persoană bună. A făcut ceva rău şi am vrut să îi spun lui Aro...dar ea a vrut să mă omoare...si nu a reuşit.
- Wow, am spus. Ce poveste interesantă!
- Da...chiar interesanta...si ciudată pe deasupra.
- Prieteni, zise bunicul, trebuie să ne pregătim. Dacă se va ajunge la luptă, trebuie să fim pregătiţi.
Cum am putea să ne pregătim? Ce trebuie să facem? Ah, vieţile noastre sunt pe cale să se termine! Nu..nu pot...de ce nu am făcut asta mai devreme? Nu...nu...
- Renesmee, spuse tata uitându-se dur la mine, ce plănuiai să faci?
- Pai...eu...
- Renesmee Carlie Cullen!
- Black, zise Jake şi toţi începură să râdă.
- Black, se corectă tata. Ce ai vrut să faci?
- Eu...am vrut să mă duc la Volturi. Înainte de nuntă...dar nu puteam să plec...nu am putut...nu pot suporta gândul că peste 2 zile vom fi morţi...aşa că mă gândisem să plec în Volterra. M-aş fi sacrificat eu pentru voi! Pentru noi.
- Renesmee, de ce? Şti cât de mult te iubim...niciodată nu aş vrea să te sacrifici tu pentru noi, doar şti asta.
- Ştiu,dar...dar...
Lacrimile mi-au năvălit obrajii. Am rămas fără glas...simţeam că mi se înmoaie picioarele şi că o să cad din nou...dar Jake a fost preventiv şi m-a luat în braţe.
Nu putem muri. Cine sunt Volturii de se cred superiori? Trebuie să îi învingem. Chiar trebuie. Ce bine că a venit şi Gianna...ne poate ajuta. Măcar a ieşit ceva bine.
Eu m-am dus la etaj cu Jake, în camera noastră. Am stat puţin şi m-am uitat la faţa lui.
Eşti aşa de frumos, Jake. Aşa de frumos...te iubesc. Şi nimic nu poate schimba asta!
S-a uitat la mine şi mi-am dat seama că gândea acelaşi lucru.
- Renesmee, îmi pare rău.
- De ce îţi pare rău? Nu ai făcut nimic rău. E vina Volturilor...nu înţeleg de ce vor să se răzbune pe noi.
- Renesmee, vreau să îţi spun ceva...
- Ce vrei să îmi spui? am zis eu şi m-am panicat pe moment.
Ce vrei să-mi zici, Jake? Oh, o fi ceva de rău? Nu ! Să nu fie de rau...
- Nessie, te iubesc mult. Vroiam să îţi spun asta iar...dar să şti că e din tot sufletul meu. Chiar dacă voi muri şi tu vei trăi, vreau să îţi continui viaţa. Nu vreau să suferi.
- Nu! Cum poţi să gândeşti aşa? Jake, dacă tu o să mori, o să mor şi eu. Impreună...cel putin...asta este părerea mea.
- Eu nu aş putea trăi fără tine...şti doar...te iubesc,Renesmee.
- Şi eu, Jake.
M-am dus la baie şi m-am privit în oglindă.
Ah, mi s-a dus machiajul. Arăt că o vrăjitoare, am gândit şi am început să râd.
M-am gândit să fac un duş fierbinte, ca să mă mai relaxez. M-am aşezat în cadă şi m-am lăsat pradă gândurilor pozitive...
- Renesmee, ce faci? mă întrebă Jake.
- Oh, Jake, pleacă de aici! am ţipat eu.
- Oh, scuze. Nu ştiam că faci baie. Scuze!
- Jake!
A rămas pe loc, fără să se uite la mine.
- Jake, vino aici.
- Ai zis că vrei să plec.
- Îmi retrag cuvintele. Haide, Jake.
Ah, cât de penibil. Vreau să-mi sune şi mie vocea odată sexi şi mă emoţionez aşa de repede...am gândit. Oh, ce bine că mi-am dat cu gelul ăla de duş cu capşuni...Hm, se pare că am mai moştenit ceva de la mama.
- Bine. Eşti sigură? întrebă Jake nedumerit.
- Sigur, prostuţule.
A venit mai aproape de mine şi a început să mă sărute. Era mai fierbinte ca de obicei.
Omg, ce n-aş da pentru o asemenea viaţă...
- Renesmee! ţipă cineva.
Dar eu nu îi dădeam atenţie. Eram cu sufletul meu pereche.
Ah, cine să ne deranjeze tocmai acum...Vreau intimitate...
- Renesmee! Dacă nu iese Jacob din baie intru! mă ameninţă vocea.
Ah, shit. E tata. Tată, lasă-ne în pace! am gândit eu furioasă.
- Renesmee, intru!
- Jake, pleacă. Dacă intră tata, ne omoară pe amândoi acum.
I-am dat un ultim sărut, iar el a ieşit din baie.
Tată, a fost total nepoliticos. Dacă vrei să cerţi pe cineva, eu sunt cea vinovată. Jake nu a făcut nimic! Vorbesc serios!
Nu am mai primit nici un răspuns.
Ah, acum îi taie capul, pun pariu, am gândit şi am început să râd.
După ce am ieşit din cadă, m-am spălat repede pe dinţi şi mi-am pieptănat părul.
- Ah, ce încâlceală! Alice!
Nimeni nu-mi răspunse.
- Alice! Te rog, vino până aici!
Nici un răspuns.
- Alice...Alice? am întrebat eu panicată.
Oh, nu! Poate mai are vreo viziune sau...
- Renesmee.
- Mamă, unde-i Alice? am întrebat eu.
- S-a dus la vânătoare cu Jasper, Carlisle, Esme, Emmett şi Rosalie. O să vină în curând.
- Slavă cerului...am crezut că mai are vreo viziune.
- Pai...de fapt...
Oh, nu, a avut o viziune. E de rău, presupun.
- A avut o viziune, nu-i aşa? am spus eu.
- Da...Renesmee,uite...
- Nu,mamă. Îmi vei spune acum ce a văzut.
- L-a...vazut...mort...pe...
- Pe Jake? L-a văzut mort pe Jake,nu-i aşa?
- Bineînţeles că nu...sti că nu poate vedea viitorul unui vârcolac...
- Dar...pe cine a văzut că va muri?
- Pe tatăl tău.
NUUU! Nu tata...nu...nu...
- Ce? Cum...De ce?
- Alice a văzut că Marcus îl va omorî. Că îl va ucide cu mâinile lui. Renesmee, uite, nu trebuia să îţi spun asta...
- Nu, sunt bine. E bine...e doar o viziune...nu o să-l omoare nimeni pe tati.
Nimeni, doar peste cadavrul meu. Va urăsc! O să vă omorâm!
- Da...e doar o viziune. Şi, deci, spuse mama dornică să schimbe subiectul, de ce ai chemat-o pe Alice?
- Aveam nevoie de ajutor cu părul...dar dacă eşti aici, presupun că mă ajuţi, nu?
Am făcut o faţă de căţeluş şi mama mi-a picat în plasă.
După ce m-a ajutat să îmi usuc şi să-mi îndrept părul, am mers împreună la vânătoare. Am dat peste o turmă mică de elani şi i-am atacat. De abia acum îmi dădeam seama cât de gustoşi pot fi...in comparaţie cu căprioarele.
Jur că nu mai mănânc niciodată căprioare.
- De ce? mă întrebă tata.
- Tată! Ai venit şi tu să vânezi?
- De fapt, speram să putem vorbi.
- Eu mă duc să o caut pe Alice, spuse mama.
- Bine. Deci, tată, ce vroiai să vorbim?
- Renesmee, uite... tu şi Jake ati...
- Nu! Sigur că nu...tata.
Ah, mulţumesc că mă pui într-o situaţie penibilă. Mulţumesc mult.
- Îmi pare rău dar...am vrut să ştiu.
- E ok tată. Nu s-a întâmplat nimic. Hai să mergem acasă.
- Pun pariu că te întrec! zise el.
Dar nu a anticipat corect, ori m-a lăsat să câştig.
Viaţa e aşa de dulce şi corectă câteodată! Ha,te-am învins.
- Da, eşti mai bună ca mine, mi-a zis tata zâmbindu-mi ştrengăreşte.
Ah, dacă eram şi eu om ca mama, sigur mă îndrăgosteam de tine, tata...
- Renesmee!
- Ce-i? am zis. Nu-i aşa?
- Pentru prima oară în viaţa mea spun asta...si sper că şi pentru ultima : dacă aş fi fost om, aş fi roşit chiar şi eu acum!
Am râs împreună apoi am văzut-o pe Alice. Avea iar o viziune.
- Alice, Alice, ce vezi? am spus eu repezindu-mă la ea înaintea tatei. Ce vezi?
- Volturii. Vin mai devreme. Mâine.
Nu! De ce este viaţa aşa de grea?
- Jake...Jake...am suspinat eu. Jake!
Dar Jake nu se vedea pe nicăieri. Doar dacă...dacă nu se dusese cumva în întâmpinarea Volturilor.
____________________________________________________________

Mult râvnitul capitol 4. Mie îmi place sper să vă placă şi vouă! L-am scris cu suflet... :* Aştept commenturile voastre.

Capitolul 7 -€“ Noua membră

Eram aşa de fericită că îmi voi revedea mama, familia mea mult iubită...speram că toţi să fie în viaţă. Speram că scumpul de Jake să nu fi murit.
Te rog, Jake. Sper că ai fost puternic pentru mine. Te iubesc.
Am auzit încă o dată strigătul mamei mele. Ştiam că e al ei, mă chema la ea. Speram să fie toţi în regulă.
Alergam aşa de repede, încât simţeam că voi zbura. Poate dacă mă străduiam puţin,puteam să o fac şi pe asta.
- Mamă, am şoptit.
- Renesmee! Fetiţa mea. Te iubesc...unde ai fost până acum?
- Am stat cu Demetri şi Felix şi...
- Ce?? Cu Demetri şi Felix? Dar, Renesmee ei sunt foarte periculoşi.
- Da...sigur. Aşa ziceam şi eu înainte.
- Ce vrei să spui? m-a întrebat.
- Demetri a devenit ca un căţeluş. Zicea că mă iubeşte. Nu a vrut să mă omoare. Şi l-a silit şi pe Felix să facă la fel.
- Wow. Asta. E. Cu. Adevărat. Ciudat.
- Da. Aşa credeam şi eu. Tată!
L-am văzut, era în spatele unui copac. Ochii lui aurii mi-au atras privirea.
- Renesmee! Unde ai fost? Era să mor de grijă...
- De fapt, dacă îmi aduc bine aminte, unde aţi fost voi?
- Aro ne-a ţinut captivi, a început mama. Am reuşit să îi protejez pe prietenii şi familia noastră şi l-am omorât pe Aro, pe Jane, pe Alec,pe Chelsea...pe toţi. Pe toţi infară de...
- Demetri şi Felix, am rostit. Ei m-au protejat. De fapt, Demetri a fost bodyguardul meu.
- Am auzit, a spus tata triumfător.
- Normal că ai auzit.
Nu eu am puterea asta. Să citesc gânduri. Dar nu contează. Mă bucur că sunteţi lângă mine.
- Mamă, am spus, restul familiei unde este?
- Acasă.
- Toţi? Alice,Esme,Carlisle,Rose,Emmett,Jasper? Toţi?
- Absolut toţi.
- Oh, Doamne, vreau să îi văd! Hai acasă.
- Renesmee, stai puţin. Veniţi după mine.
Eu şi mama ne-am uitat una la alta, dar am făcut cum a spus tata. Am ajuns din nou în poieniţa unde stătusem cu Demetri şi Felix.
Tată, sper că nu ai de gând să faci asta...
- Renesmee, taci.
- Gata, gata. Tac.
Am mai făcut încă 10 paşi, apoi i-am zărit. Stăteau unde îi văzusem ultima dată.
- Demetri, spuse tata. De când nu ne-am mai văzut!
- De ieri, zâmbi ironic vampirul.
- Da. Am venit să îţi mulţumesc.
- Să îmi mulţumeşti ? Pentru ce?
- Pentru că nu i-ai făcut rău lui Renesmee. Chiar apreciez asta, Demetri.
- Da,da, sigur, nu contează. Să trăiţi fericiţi.
- Demetri, eu vorbesc serios aici.
- Ştiu. Dar...nu vreau să vorbesc despre asta. Te rog, Edward.
Tipic Demetri. Nu scoţi o vorbă de la el acum. OF. Când a trebuit să vorbească, nu a făcut-o. Bravo, Demetri.
- Renesmee, a spus tata şi s-a uitat urât la mine.
Nu pot să tac. Chiar nu pot. Bine, gata. Scuze, tată.
- Demetri, vroiam de fapt să te întreb ceva.
- Da?
- Şti că i-am omorât pe Aro şi pe ceailalţi...
- Da. Ştiu asta.
- Mă intrebam...nu vrei să te alături familiei mele?
Poftim? Tată,eşti nebun? Ce naiba faci? Viaţa mea e ruinată...
- Aşa putem să te răsplătim că nu ai omorât-o pe fiica noastră.
Spune nu, spune nu, spune nu, spune nu! Te rog!
- Doar eu? Şi cu Felix cum rămâne?
- Este binevenit şi Felix. Sunteţi bineveniţi amândoi. Dacă vreţi, vă las să decideţi.
- Lasă-ne un minut.
L-am văzut pe Demetri indepartandu-se şi discutând aprig cu Felix. Am auzit doar o propoziţie din ce au vorbit.
- Nu pot mânca animale, Demetri!
La gândul acesta m-am cutremurat; putea oricând să mănânce o fiinţă nevinovată, chiar şi cu noi prin preajmă.
Bravo, tată. 100 puncte pentru tine! Uite ce ai făcut! am gândit.
- Renesmee. De ce te tot porţi ca o fetiţă? mă întrebă el.
- Nu mă port ca o fetiţă! Încetaţi toţi! Zici că eşti Demetri! am ţipat.
- Care e problema cu mine? spuse el.
- Demetri, nu e nicio problemă. Doar că Renesmee se poartă ca un copil. Atâta tot.
Mersi tata că mă faci de râs. Aş fi apreciat dacă nu ai fi zis atâtea rele despre mine.
- Deci, spuse tata, aţi hotărât?
- Am hotărât, zise Demetri uitându-se la Felix.
- Ei bine?
Fără ei, fără ei, fără ei...
- Rămânem,zise Demetri.
Fără ei...ce??? Nu nu, Demetri! Nu fi prost.
- Rămânem, încuviinţă Felix.
Minunat. Ura! Facem petrecere? Pun pariu că Alice deja a pregătit una acasă, am gândit ironică.
- Mulţumim pentru tot, a spus tata.
- Mulţumim şi noi. Nu oricine ne-ar fi invitat. Mai ales că am fost garda Volturilor...
- Aşa e. Suntem bucuroşi că vă avem printre noi. Dar există o problemă.
- Ce problemă?
- Dieta voastră. Până acum aţi trăit numai cu sânge de om. Nu puteţi risca aici...
- Vom încerca animale, zise Demetri. Trebuie să ne obişnuim aşa. Nu vrem să vă supăram atâta timp cât sunteţi atât de drăguţi cu noi.
- Perfect. Haideţi să mergem acasă.
În sfârşit!
Tata şi-a dat ochii peste cap şi am pornit spre casă. M-am gândit, că dacă tot aveam noi membrii în familie, să mă port frumos. Nu era stilul meu să fiu aşa răutăcioasă.
Da de unde...
- Demetri, Felix, am zis iar ei s-au întors spre mine, pun pariu că vă întrec!
- În visele tale! ziseră amândoi odată.
- Poate mai repede decât credeţi, băieţi! am spus.
- Nici o şansă, puştoaico, zise Felix.
Am început să fugim; ştiam că mă vor întrece, dar totuşi, mai conta?
Am trecut prin poieniţele deja cunoscute, prin pădurea deasă cu copaci acum fără frunze. Am observat râul limpede şi câteva căprioare care beau din el.
Sunt aşa de frumoase. Viaţa mea e mai frumoasă ca oricând. Vreau doar să îl văd pe Jake, şi va fi perfectă.
Am realizat că Demetri luase avânt, aşa că mi-am închipuit că Jake este premiul pentru care lupt.
Aşa, eu câştig.
Am anticipat bine; am ajuns prima, cu Felix şi Demetri pe locurile doi şi trei.
- Ce se aude? am zis eu.
- Ce se aude? ţipă Felix.
- Sunetul victoriei! V-am bătut! Şi vă credeaţi tari. V-a bătut o fată!
Felix şi-a dat ochii peste cap, iar Demetri i-a copiat gestul.
- Haideţi în casă, am şoptit.
- Nu mergem acolo. Mai ştie cineva că am venit? S-ar putea să se teamă.
- Alice a văzut deja totul. Nu aveţi grijă. Haideţi.
S-au uitat unul la altul şi m-au urmat.
Ah, dulce casă! am gândit în timp ce urcam scările.
- Wow. Dar e o casă mică pentru atâţia vampiri.
- Ah, îmi pare rău că palatul este în construcţie. Asta e tot ce avem până atunci, am zis râzând.
Au început şi ei să râdă şi am deschis uşa. În sufragerie stătea toată familia mea.
I-am privit; toţi aveau privirile aţintite asupra noilor noştrii membri.
Ah, scutiţi-mă. I-am acceptat eu şi voi nu puteţi?
- Demetri, Felix! Ce supriza plăcută!
- Carlisle. Ce mai faci?
- Pai...sunt şocat de fapt. Am înţeles de la Alice că Edward v-a invitat.
- Este vreo problemă în asta? zise Demetri.
- Nici măcar una. Doar că...nu mă aşteptam să staţi cu noi având în vedere că i-am omorât pe fraţii voştri.
- Asta a fost soarta. Nu avem ce face acum. Vă mulţumim încă o dată pentru asta.
- Plăcerea este de partea noastră.
Între timp veniseră mama şi tata; toţi vroiau să stea de vorbă cu Demetri şi Felix.
Minunat, circul atrage mulţi spectatori.
- Renesmee?
- Jake? O, Jake!
I-am întâlnit privirea şi m-am repezit la el. A făcut acelaşi gest ca mine şi m-a luat în braţe şi a început să mă sărute.
Jake, hopa, doar nu vrei să mă omori.
După ce m-a sărutat pasional, mi-a spus:
- Renesmee, îmi pare rău că a trebuit să treci prin astea. Te iubesc.
- Şi eu te iubesc, Jake. Să nu mai faci asta niciodată! Nu mi-aş putea-o ierta! Ai înţeles?
- Da, doamnă.
- Bună,prieteni, zise o voce pe care nu o mai auzisem niciodată.
Apoi am văzut-o; era o fată de circa 20 de ani, păr brunet, ochi foarte roşii, piele palidă.
E vampir cu siguranţă. Dar ce caută aici? Tată, a venit cu gânduri paşnice?
- Bună, a repetat ea.
- Bună, spuse bunicul Carlisle. Cu cine am plăcerea să discut?
Fata a inspectat camera iar apoi s-a uitat la mine. Avea o privire de mă înspăimânta.
- Corina. Mă numesc Corina.
Wow,ce nume. Îmi place. Hm, de unde o fi? Nu am mai văzut-o până acum.
- Îmi pare bine, Corina. Oh, îmi pare rău, intră, nu sta la uşă.
- Mulţumesc.
Bunicul a invitat-o pe Corina să stea pe canapeaua mare şi albă din mijlocul sufrageriei. Am dedus că era puţin speriată deoarece tremura.
De când tremură vampirii?mi-am zis.
- Corina, zise bunicul, ce s-a întâmplat cu tine?
Ezită iar; nu ştia dacă să vorbească sau nu în preajma atâtor vampiri. M-am întins spre ea, dându-mi seama că nu era nici un pericol şi mi-am pus mâna în palma ei şi i-am arătat că totul va fi bine.
- Eşti în siguranţă aici, am şoptit doar pentru ea.
- Mă numesc Corina, am 15 ani, sau mai bine zis am avut, până acum câteva luni. O să am pe veşnicie.
- De unde vi, Corina? Spune-ne povestea ta.
- Sunt din România. Probabil că îi ştiţi pe Ştefan şi Vladimir. Înainte să îi întâlnesc eram doar o fată normală. Eram fericită alături de familia mea până o femeie - Heidi -€“ din câte am auzit eu că o cheamă, a venit şi m-a transformat. Ştefan şi Vladimir au aflat de această întâmplare şi au venit după mine. M-au ajutat cu hrana, au fost chiar drăguţi cu mine. Până mi-au spus de voi. Au zis că familia voastră este mai potrivită pentru mine, că voi sunteţi uniţi. Mi-au spus că am şi un dar şi m-au ajutat cât am stat la ei să mi-l dezvolt: pot simţi urma oricărui vampir din orice ţară, stat sau continent. Aşa v-am găsit.
- Fascinant. Continuă, te rog.
- Am plecat după o lună de la ei, le-am mulţumit pentru ajutorul pe care mi-l dăduseră şi le-am promis că o să le fiu recunoscătoare mereu. Mi-am ascultat simţurile şi am venit la voi. Mă gândeam dacă mă primiţi...nu am unde să mă duc.
- Sigur că te primim. Încă sunt şocat. N-am mai auzit de acest dar niciodată. De fapt, nicio putere nu seamănă cu alta.
- Mulţumesc mult! Sunteţi foarte drăguţi.
Toţi au făcut cunoştinţă cu ea; erau bucuroşi că mai aveam încă o membră în familie. Chiar şi eu eram bucuroasă.
Am luat-o de mână şi am dus-o la mine în cameră. I-am arătat dressingul prima dată şi a rămas şocată.
- Toate lucrurile astea sunt ale tale? a zis uimită.
- Da...cu o mătuşă ca Alice, la ce să te aştepţi?
- Alice e cea cu părul făcut ţepi, corect?
- Da, ea a, am aprobat eu.
- Renesmee, spuse Demetri intrând în cameră, tatăl tău te cheamă. Vrea să vorbească cu tine.
- OK. Voi doi v-aţi cunoscut?
- Nu, spuse Demetri confuz. Eu sunt Demetri.
- Corina. Încântată.
- Încântat.
Apoi am observat strălucirea din ochii lui Demetri; o privea ciudat. Exact cum mă privise pe mine...părea...indrăgostit de ea.
Sper să fi îndrăgostit de ea, Demetri. V-aţi merita unul pe altul.
Am coborât repede scările şi m-am îndreptat spre bucătărie; acolo mă aştepta tata.
- Ce ţi-a luat aşa de mult? mă întrebă el.
- M-am uitat la Demetri şi Corina...nu ştiu...zici că e îndrăgostit de ea...o priveşte exact cum mă privea pe mine când mi-a zis că e îndrăgostit de mine.
- De fapt, chiar este.
- Ce? Vorbeşti serios?
- Da. I-am citit gândurile. A zis că nici pe tine nu te-a privit aşa. Simte că s-a îndrăgostit.
- Ce bine! Îmi pare bine pentru el. O să vedem ce iese.
- Poate mai devreme decât crezi.
- Ce vrei să spui? am zis.
- Uite, mi-a spus şi m-a pus să mă uit spre scări.
Am rămas şocată; Demetri şi Corina se ţineau de mână.
Wow, rapizi mai sunt.
- Frate, spuse Felix, ce înseamnă asta?
- M-am îndrăgostit de Corina.
- Ce, frate? Te-ai îndrăgostit de ea?
Felix s-a uitat în direcţia mea şi eu m-am uitat urât la el.
- Adică, mă bucur pentru tine, frate! Tu trebuie să fi Corina.
- Da, eu sunt. Felix, nu-i aşa?
- Ai nimerit-o şi tu.
Au început să râdă toţi trei. Eram fericită pentru Corina, deşi o cunoscusem doar de câteva minute.
E o fată de treabă. Poate m-am înşelat în privinţa ei. Poate o să devenim bune prietene. Şi mă bucur şi pentru Demetri. Merită pe cineva care să îl iubească cum iubeşte el. Sunt un cuplu reuşit.
- Bine că trebuie să aflu ultima, zise Alice, venind între timp în cameră. Eu am văzut prima!
- Bine, bine cum zici tu.
- Presimt că va avea loc un sărut chiar acum.
Alice chiar avusese dreptate; Demetri şi-a apropiat faţa de a Corinei şi i-am văzut interacţionând. Vroia ca ea să fie de acord. Şi a fost. Într-o secundă, buzele lor s-au unit, ca o piesă de puzzle.
Oh, doamne, pare mai frumos când te săruţi tu cu cineva.
Au continuat să se sărute aşa timp de 30 secunde. Fiecare secundă părea o veşnicie.
- Gata, frate, că te îneci, spuse Felix după 15 secunde.
Dar el nu se oprea, iar Corina nu dădea semne că ar fi vrut ca sărutul să înceteze.
Sunteţi frumoşi rău împreună. Exact ca mine şi Jake.
- Oh, Doamne.
- Renesmee, zise tata, nu le strica momentul.
Ok. Nu o să le stric momentul. Tac.
Păreau că nu se vor mai opri niciodată. Între timp, Jake venise şi i-am propus tatei ceva.
Du-te şi cheamă-i pe toţi. Vreau să facem o concurs de sărutări. Pun pariu că eu şi Jake vom câştiga.
- Nicio şansă. Mă duc sus. Revin repede.
După 5 secunde, toţi membrii familiei erau în sufragerie. Aşa am început să ne sărutăm cu toţii, iar Felix se uita că un prost la noi.
Scuze, Felix, de tine am uitat. Nu strica momentul.
Eu şi Jake am cedat cel mai repede, pentru că trebuia să respirăm. Ai doilea au fost Carlisle şi Esme, urmaţi îndeaproape de Rose şi Emmett, mama şi tata, Alice şi Jasper. Mai erau Demetri şi Corina. Se sărutau aşa de 2 minute.
Oh, doamne, duceţi-vă la campionatul internaţional de sărutări! Veţi câştiga la sigur.
După încă un minut, s-au oprit.
Era şi timpul.
- Corina, vii puţin cu mine? am întrebat.
- Sigur. Demi, vin repede.
- OK. Te aştept!
Oh, ce siropos. Mi se face greaţă. Concentrează-te pe problema ta, Renesmee.
Am dus-o în camera mea din nou pe Corina şi am întrebat-o direct:
- Corina, tu îl placi pe Demetri?
- Nu se vede? mi-a zis.
Dacă nu ar fi fost vampir, ar fi fost roşie pe tot corpul. Se vedea pe faţa ei.
- Ba da. Mai ales când l-ai sărutat. 3 minute jumătate? Aţi exagerat nu crezi?
La auzul vorbelor mele a început să râdă, iar eu am urmat-o.
- Este foarte drăguţ, am zis. Se vede că te place.
Totul părea perfect pentru ei doi. Pentru mine. Pentru toată familia. Am sperat că totul să fie aşa toată viaţa. Să putem trăi liniştiţi. Raza de speranţă se întrevedea. Umbrele dispăruseră. Am simţit că totul va reveni la normal.
__________________________________________________________

Celebrul capitol 7, dedicat în totalitate Corinei :X Pun pariu că nu te-ai gândit la asta. Ei, sper că ţi-a plăcut surpriza. Aştept părerile voastre.