Mi-am deschis jurnal :-> (am acord de la Ale
).
So...Dear diary,
Ultimele doua zile au fost o adevarata nebunie. In sensul bun.
Ieri am plecat la Bucuresti pentru conventia fanilor Amurg si pentru premierea Eclipse. Am plecat cu trenul dimineata, pe la ora noua jumate. Stiam ca sunt probleme cu inundatiile, dar nu am vrut nici in ruptul capului sa renunt, asa ca... Hotararea mea a dus la o serie de peripetii, ca sa zic asa. Dupa ce am mers vreo douazeci de kilometri (sau chiar mai putin), am ajuns in comuna Barbosi, care era inundata de apele lacului Catusa. Insa nu m-am asteptat ca si calea ferata sa fie inundata. Practic, am mers cu trenul prin apa. Parca eram cu vaporul... Dar mi-a fost foarte frica, trebuie sa recunosc. La un moment dat, ca sa mai uit de teama care ma cuprinsese am inceput sa cant "Vine valul/ Si-mi ia calul/ Si cu el si-averea mea...". Deci parca eram nebuna, serios
) Noroc ca in compartiment, eram doar eu si mama mea, care se prapadea de ras langa mine.
Finally, cu tot cu calea ferata inundata, am ajuns la Bucuresti. Emotions, emotions... In doua ore urma marea conventie a fanilor Amurg din Romania. Aveam deja o pancarta pe care scrisesem "We are twilighters all the way".
Doar ca a inceput sa ploua torential. Insa, in scurt timp, ploaia s-a oprit si a aparut soarele.
Mi-au luat si interviu doua doamne de la radio. Eram asa happy! La sfarsit m-au intrebat daca l-as intalni pe Robert Pattinson, ce l-as intreba? God, am ramas masca
) N-am stiut ce sa zic. M-am fastacit putin, apoi am spus ca probabil l-as intreba cum de reuseste sa ramana un om normal in ciuda succesului, a faimei si a milioanelor de fani. Pe la ora 6:00 P.M. eram cam toti fanii adunati. Am pornit pe strazile Bucurestiului in mars, tipand si strigand veseli "TWILIGHT! TWILIGHT! TWILIGHT!" M-am dus in fruntea sirului, alaturi de inca vreo cateva fete, mamele lor si mama mea. Vreo trei-patru din tot grupul aveau si steaguri cu Twilight de la organizatori. Asa ca am luat si eu unul repede si am continuat marsul. Fluturam steagul ala cu atata mandrie, de parca eram un soldat care se ducea sa lupte pentru patrie
)
Doar ca am lovit din greseala un cameraman si o fata cu steagul in cap... Ups!
Un baiat de vreo 12 ani, care era, bineinteles, fan Twilight, striga in gura mare: "Cine vine in Romania?" La care toti raspundeam inebuniti: "ROBEEERT! KRISTEN! TAYLOOOR!" Apoi am inceput sa strigam numele tuturor actorilor din distributie si tot asa. Am trecut
pe langa restaurante,
prin restaurante si strigam in gura mare "TWILIGHT! TWILIGHT! TWILIGHT!" Toti oamenii de pe strada se uitau la noi ca la spectacol. Un mos a intrebat: "Da ce-i aia
Tailait?" Doamne, cat am ras
)
In cele din urma, dupa ce am mers pe jos vreo 4 kilometri, am ajuns la amfiteatrul Eminescu, unde urma sa aiba loc inregistrarea ce avea sa fie trimisa la actori. Am tipat, am facut galagie, cat timp am fost filmati, a fost super. Dupa asta, s-au oferit premii:brelocuri, bratari si postere. Eu am primit doua brelocuri cu Twilight. Pe unul din ele scrie "Say it. Out loud. Say it.
Vampire" si pe celalalt nu scrie nimic, e doar o poza. Sunt asa de dragute amandoua!
Dupa asta, au fost proiectate filmele "Twilight" si "New Moon". Pe la miezul noptii s-a terminat totul. M-am dus si am dormit la o ruda dea bunicilor mei.
A doua zi, am fost la Hollywood Multiplex pentru a vedea "Eclipse". Deci am plans o gramada in sala de cinematograf; au fost si lacrimi de tristete, si lacrimi de bucurie. Mi-a placut mult filmul! A fost... BESTIAL! M-a lasat breathless!
Dupa ce s-a terminat, m-am dus cu mama mea la Spring Time si am cumparat un burger cu pui si cartofi prajiti pentru mine, si salata si paste mexicane pentru ea. Am plecat apoi repede la gara, ca sa nu pierdem trenul. Si era o coada la gara! Imi venea sa ma dau cu capul de pereti! Trenul pleca in 10 minute si noi eram in urma sirului. Cand in sfarsit am luat biletele, am inceput sa alergam spre peronul 11, unde era trenul spre Galati. Si in fuga aceea, din punga in care erau salatele si burger-ul de la Spring Time, a inceput sa curga ceva. La inceput nu am realizat ce era, apoi mi-am dat seama. Caserola in care erau pastele mexicane se deschisese, iar punga se rupsese. Si curgeau pastele alea fix pe blugii mei si pe sandalele mele noi pe care tocmai le cumparasem din Bucuresti. Aveam niste nervi
... Am dat punga in graba la un cersetor, sa manance el burger-ul si toate celelalte si am urcat in tren. Toata lumea se uita ciudat la mine, defapt, la blugii mei, care erau patati de suc de rosii, inclusiv la spatem, unde parea sa fiu patata de altceva...
Calatoria de intoarcere nu a fost prea interesanta. Prin zona lacului Catusa, bineinteles, apa crescuse, sinele nu se mai vedeau pe sub apa etc.
Si in sfarsit, am ajuns la Galati, teafara si nevatamata dupa tot ce s-a intamplat
(
Ca am auzit ca era drumul plin de ape.
