Thanks, fetelor >
<
Capitolul 2
-Cadoul-
Era prea mult. Alice intrecuse masura de data aceasta! Mai intai, am observat cu oroare ca exteriorul casei fusese decorat cu mii de boboci de trandafir salbatic, ce atarnau pe langa ferestre si deasupra tocului usii. Plus ca undeva pe usa scria cu niste litere roz “La multi ani, Bella!” Am crezut ca nu poate fi mai rau de atat. Dar am avut surpriza sa constat ca se putea si mai rau. Alice lipise pe peretii din intreaga casa benzi de autocolant roz. PE PERETII DIN INTREAGA CASA! Plus ca pusese pe parchet o gramada de covorase multicolore si pufoase, cum vezi numai in casele pentru papusi Barbie. Si cred ca n-am mentionat ca drumul de la casa familiei Cullen pana aici fusese de asemenea decorat cu ornamente din hartie colorata. Era de-a dreptul oribil! N-am putut nici macar sa ma prefac ca imi place. Cum ma vazu, Alice isi dadu seama imediat:
-Nu iti place?
Cand i-am vazut insa fata trista, am reusit sa articulez cateva cuvinte mai putin usturatoare decat as fi vrut:
-Nu, nu chiar… Cred ca e putin cam… Extravagant.
Edward ma inghionti pe la spate si apoi m-am corectat automat:
-Extravagant in sensul bun.
Am incercat sa zambesc dar nu prea mi-a iesit. Macar Alice parea convinsa.
-Cred ca ti-am mai spus ca nu esti deloc o actrita buna, nu? imi sopti el la ureche.
Am inaintat pe coridor. Deasupra atarnau ghirlande de flori si panglici. Am incercat sa ignor decoratiunile;imi provocau o stare de depresie. Am ajuns in camera mea si a lui Edward; intr-un colt se afla o masa pe care se aflau cateva cadouri. Langa masa era o canapea pe care stateau Renesmee si ceilalti.
-La multi ani! Strigara toti cand am intrat in camera.
Renesmee alerga spre mine zambitoare:
-La multi ani!spuse ea.
Poate doar mi se parea de data aceasta, dar mai crescuse putin. Parea ceva mai inalta, iar buclele castanii pareau mai lungi decat ultima data cand o vazusem. Incepusem sa ma obisnuiesc cu procesul de crestere constanta a lui Renesmee. Insa cam in cativa ani urma sa se opreasca din cresterea fizica.
-Multumesc!am spus si am mangaiat-o pe par.
L-am observat intr-un colt al canapelei si pe Jacob, care se ridica si veni la mine. Din privirea lui puteam intelege ca nu mai era suparat pe mine si ca uitase de faza de ieri. Zambi si imi ura si el la multi ani. Apoi ma cuprinse intr-o imbratisare calduroasa si puternica.
-Si asta e pentru tine,spuse dandu-mi o cutiuta mica,cu cateva gaurele pe margini.
Din ea se auzea ceva ciudat; l-am privit pe Jacob intrebator si el zambi increzator.
-Ce este?am intrebat, in timp ce defaceam panglica.
Am ridicat usor capacul cutiei si deodata se auzi un sunet ascutit; din cutie iesi ceva. M-am uitat in jurul meu si am observat cum prin camera zbura nestingherit si vesel… Un papagal.
-Aaa,Jake…Un papagal?
Jacob parea mandru de cadoul sau.
-Ar putea fi aperitivul meu intr-una din zilele astea, dar… E dragut, am spus si pasarea se aseza pe umarul meu. M-am intors incet pentru a-l privi: avea penele de un alb imaculat si ochii mai negri decat smoala. Insa contrastul era placut.
-Cum ti-a venit ideea asta?l-am intrebat.
-De fapt, Renesmee isi dorea un animal de casa si…
-Deci cadoul nu e tocmai pentru mine, am spus eu usurata. Multumesc, Jacob!
-Usurel… Sa zicem ca este pentru amandoua.
Nu-mi pasa. Eram fericita ca nu era cadoul meu. Cel putin, asa vroiam eu sa cred.
Alice lua unul din cadourile de pe masa si mi-l dadu.
-Asta este din partea mea, a lui Rosalie si a lui Esme.
-Multumesc, am spus eu cu jumatate de gura.
Am desfacut si acel pachet. In el se aflau o pereche de lentile de contact de un ciocolatiu inedit, exact culoarea ochilor mei umani.
-Asta-i o gluma? Am intrebat eu.
Alice si Rosalie zambeau, amuzate de reactia mea.
-Nu, bineinteles ca nu.
Am asteptat explicatia pentru cadoul acela.
-Ei bine,incepu Esme. De cand nu l-ai mai vazut pe Charlie?
-De ceva timp, am spus eu pe un ton nostalgic.
Alice statu o clipa pe ganduri apoi spuse:
-Sa stii ca daca esti vampir nu inseamna ca trebuie sa iti vezi tatal o data la doi ani.
-Asa e, o aproba Esme.
-Deci… Ceea ce incercati sa imi spuneti este ca… Ar trebui sa il vad pe Charlie mai des?
Cu totii aprobara din cap.
-Si oricum, la ce m-ar ajuta o pereche de lentile de contact? Stiti si voi ca se decoloreaza repede din cauza veninului.
Pe fata lui Alice aparu un zambet ghidus si ochii ii scanteira.
-Tocmai asta e: lentilele astea de contact sunt mult mai rezistente.
Am stat putin pe ganduri apoi am intrebat:
-Serios? Adica…? Hmmm… Uau! Ce tare! Inseamna ca daca voi vrea sa il vad pe Charlie o sa mai trebuiasca doar sa imi exersez “vocea groasa”. Multumesc! am spus eu.
Emmet, Carlisle si Jasper pasira in fata si imi inmanara o cutie mare.
-La multi ani, surioara! spuse Emmet, inmanandu-mi o cutie uriasa. Asta e din partea noastra, a zis aratand spre el, Carlisle si Jasper.
Am deschis-o imediat si inauntrul ei se afla… O alta cutie. Am zambit si am desfacut-o si pe aceasta. Din nou, o alta cutie. Cu totii chicoteau si zambeau. In cele din urma am desfacut ultima cutie, care era foarte mica si in ea se aflau… Niste chei. Le-am luat si le-am zdranganit putin.
-Ferrari f430, spuse Emmet mandru. N-ai mai condus de ceva timp.
-Nu-mi trebuia o masina, am spus eu revoltata.
-Nu poti sti niciodata. Ultima masina care ai avut-o a fost acum trei ani si… Biata de ea,a avut un sfarsit trist. Nu-mi pot da seama cum de ai reusit sa cazi cu ea in apa.
Tocmai de asta nu vroiam alta masina. Ar fi sfarsit intr-un mod asemanator cu cea precedenta.
-Vrei sa o vezi acum? intreba Carlisle.
-Nu chiar. As fi preferat ceva mai tarziu, am zis eu.
Macar scapasem de oroarea cadourilor. Deci ce fusese mai greu trecuse. Deci,de ce altceva mai trebuia sa ma “tem” in continuare?
***
Poate ca petrecerea nu a fost chiar un dezastru pana la urma. Seara se lasa pe nesimitite, fara ca vreunul din noi sa-si dea seama. Cu totii eram afara, in lumina difuza a amurgului, dansand pe o melodie lenta ce se auzea de undeva din casa. Toata lumea era fericita si… Tacuta.
Edward ma trase undeva dupa copaci si am continuat sa dansam in liniste acolo. Sunetul muzicii se auzea doar vag, dar noi continuam sa ne miscam pe ritmul nostru propriu.
Felul in care ne unduiam printre umbre era misterios, incitant… Simteam fiori in tot corpul cand, accidental, mana lui cobora mai jos de talie sau cand ii simteam rasuflarea calda pe piele. Nici saruturile dintre dansuri nu prea ma ajutau sa gandesc coerent. Eram mai degraba ametita si vrajita… Era ca o secventa rupta dintr-un film… Luna se contura pe cer in forma de secera si trimitea raze palide spre noi. Vantul batea usor, fiind putin frig.
Parul lui Edward avea reflexe argintii in lumina blanda a lunii. Parea ca mintea ii zbura departe, Dumnezeu stie unde… Arata de parca visa. Ma privea printre pleoapele intredeschise, ca si cum eu eram visul lui.
Melodia inca se auzea pe fundal, ca un vajait dulce. Am inceput sa nu mai fiu atenta la detaliile din jur cand el ma trase ceva mai aproape si continua sa ma invarta incet pe ritm, fredonand incet.
Dupa ceva vreme, Edward se opri si imi sopti la ureche:
-E timpul pentru cadoul meu…?
Am zambit simtindu-i entuziasmul din voce. Se apleca si isi lipi buzele de obrazul meu.
-Nu uita. Ai promis ca o sa-mi placa, i-am zis.
El chicoti incet si ma trase spre lumina, in locul unde dansau si ceilalti. Parura ca nu ne observara. Am trecut mai departe, intrand in casa. Edward ma conduse spre camera noastra, unde, spre surprinderea mea, se aflau doua bagaje.
-Plecam undeva? am intrebat nerabdatoare.
-Intuitiva, ca de obicei.
Am asteptat raspunsul lui complet. Am privit cu atentie cele doua bagaje, studiind materialul din care erau facute.
-Plecam pe insula Esme, spuse el, trezindu-ma din meditatie.Mi-a luat o clipa sa-i analizez cuvintele.
-Asta e… Perfect, am reusit eu sa articulez cateva cuvinte, intrucat eram ametita din cauza emotiilor. Cu siguranta, acela era cel mai frumos cadou pe care mi-l putea face. Nu mai fusesem acolo din luna de miere, si amintirile pe care le aveam cu Edward pe acea insula erau amintiri umane, sterse. Oricum, ziua mea de nastere devenise absolut perfecta in acel moment.
-Cand plecam? am intrebat eu.
-De fapt, plecam peste o ora.
Mi-am inabusit un strigat de uimire. Tot ceea ce am facut a fost sa-l imbratisez, gandindu-ma daca lucrurile putea deveni mai bune decat erau deja.
-Alice ne-a pregatit bagajele acum cateva ore.
-Multumesc, Edward, am spus eu, nemaiputand sa asimilez ceea ce zicea. Eram mult prea euforica.
Apoi, niciunul din noi nu a mai spus nimic. Amandoi ardeam de nerabdare sa ajungem mai repede pe insula.
***
Calatoria trecuse extrem de repede. Ajunsesem in miezul zilei.
Insula era neschimbata: pustie, frumoasa, misterioasa, perfecta. Am inspirat adanc aerul sarat si proaspat al oceanului. Apoi am privit soarele, care stralucea mai frumos ca niciodata si revarsa pe pielea noastra sclipiri de diamant.
Nisipul putea fi usor confundat cu aurul, mai ales in lumina galbuie si vie. Batea o briza usoara ce il imprastia in toate partile.
Dintre palmieri, se zarea casa imensa, care era diferita de cand am vazut-o ultima data: parea revopsita si o parte din structura initiala fusese daramata si apoi reconstruita.
Vegetatia din jur era formata in general doar din palmieri, ierburi si liane. Palmierii isi inaltau somptuos “coroana” in inaltul cerului, in timp se lienele se incolaceau in jurul celorlalti copaci.
M-am intors cu fata spre ocean si am privit valurile spumoase si efervescente care se spargeau de tarm. Apa era de un albastru cobalt superb. Linia orizontului abia se distingea, intrucat apa si cerul aveau aceeasi nuanta.
Simteam ca fiecare centimetru din corpul meu era readus la viata. Aveam sa petrec doua saptamani alaturi de Edward, singuri, nederanjati de nimeni… Ce putea fi mai bine de atat?
Acum, ca aveam atata timp la dispozitie… Cu ce puteam incepe? Puteam sa reexploram insula, sa inotam… Poate chiar sa ne plimbam cu iahtul…
Absorbita de peisajul acela feeric, nu l-am auzit pe Edward cand a venit langa mine. Avea cateva bagaje in mana si parea la fel de fericit ca si mine.
-Cred ca mai intai trebuie sa ducem astea in casa. Apoi putem face ce vrei tu.
-Ok, am spus.
Eu am luat-o inainte, aproape sarind in sus de bucurie. Cand am ajuns in fata casei, Edward deschise usa cu cheia. Am intrat si el ma urma. Chiar si interiorul era schimbat. Peretii fusesera varuiti in culoarea piersicii. Arata chiar mai bine decat inainte. Aproape toti peretii casei fusesera daramati si inlocuiti cu pereti din sticla. De data aceasta erau mai putine piese de mobilier, in cazul unor eventuale… Stricaciuni. Dar trebuia sa incercam sa nu doboram casa, altfel Esme s-ar fi suparat.
-Asteapta putin, spuse Edward. O sun pe Alice sa-i spun ca am ajuns.
Am aprobat din cap si l-am lasat sa vorbeasca la telefon.
Am hotarat ca eram imbracata prea gros pentru cele treizeci de grade de afara. M-am imbracat cu o rochie vaporoasa alba si mi-am prins parul in coc.
Am privit plaja prin peretele urias de sticla. Soarele umplea intreaga incapere si lumina era orbitoare.
Apoi m-am intors cu fata spre patul urias; era mult mai mare decat imi aminteam. Poate fusese inlocuit… Cred ca incapeau si patru persoane in el. Deasupra lui atarna un baldachin de culoarea laptelui; asternuturile erau rosiatice, sidefate.
Am privit parchetul lucios. Acesta avea aceeasi textura si culoare de care imi aminteam. In cele din urma, am hotarat ca totul arata perfect.
-Alice ne-a urat distractie placuta, ma anunta Edward cand termina de vorbit la telefon. Apoi, intr-o clipa fu langa mine.
-Aha, am zis eu, inca admirand camera. Totul arata super!
-Ei bine, Esme inca face modificari pe-aici. Aaa, destul de des. E ca un hobby pentru ea.
Am zambit si mi-am rotit ochii prin camera sa vad daca imi scapa vreun detaliu. Imi placea noul aranjament. Ei bine, aveam destul timp sa admir totul. Adica, urmau doua saptamani ce aveau sa fie perfecte…
***
Primele trei zile trecura relativ repede. Am inotat, ne-am plimbat cu iahtul, am facut expeditii in partea estica a insulei, am facut intreceri de cine alearga mai repede (cand Edward castiga mereu si eu ma imbufnam ca un copil mic). Si inca mai aveam atata timp la dispozitie!
Insa nevoia de sange isi facea simtita prezenta si devenea ceva incomod. Vreau sa spun, uscaciunea din gat si veninul care imi inunda gura cand mi-era lumea mai draga nu erau tocmai niste senzatii placute.
Asadar, Edward si cu mine ne-am dus sa vanam in partea nordica a insulei, unde era o pupulatie destul de mare de caprioare. Am urmat usor mirosul lor, pana am ajuns intr-un luminis, unde am gasit o turma intreaga. Edward se repezi imediat la una din ele; miscarile lui erau elegante si fluide si totusi calculate, precise. Niciodata nu acordasem prea multa atentie modului in care vana. Evident fusesem oarba.
Cu o mana apuca animalul de gat si cu cealalta i-l rupse printr-un gest scurt, seducator. Apoi, in mod natural, isi infipse dintii lui perfecti in trupul neinsufletit al caprioarei. Atunci isi ridica privirea spre mine. Imi facu cu ochiul si l-am auzit chicotind. Culoarea irisilor sai devenea din ce in ce mai deschisa pe masura ce seca animalul de sange, ca si cum bea Redbull*.
Am realizat ca stateam ca o proasta admirandu-l si nu faceam nimic. Am sarit imediat pe ultima caprioara ramasa. Bineinteles, nu fusese indeajuns incat sa imi potoleasca setea dar era ceva mai bine decat inainte.
Edward disparu printre copaci, luandu-se dupa un alt miros. Brusc, un zgomot ma trezi la realitate. Fusese ca un fel de chicotit ce se auzi in spatele meu. Din instinct, m-am intors si am tasnit precum o sageata spre locul de unde s-a auzit zgomotul. Ceva in fata mea chiar se misca; sau cineva. In orice caz, orice ar fi fost, era rapid. Am incercat sa-mi maresc viteza pentru a tine pasul cu “chestia” aia. Am cotit la stanga, pe sub o arcada de frunze. Timp de cateva minute, am tot alergat fara sa mai fiu atenta la nimic altceva.
Creatura a incercat sa ma induca in eroare, intorcandu-se si trecand pe langa mine ca un glonte. Ah, la naiba! M-am intors si am reinceput urmarirea. Pentru un scurt moment am crezut ca l-am pierdut din vizor, insa chiar atunci ceva se ivi in fata mea. M-am oprit derutata. Stiam ca se petrecea ceva ciudat... Dar ce anume?
Abia apoi am realizat: in fata mea statea un barbat inalt, de vreo douazeci si ceva de ani. Avea pielea cafenie. Ochii aveau o nuanta de stacojiu in mijloc, pe margini fiind complet negri. Avea buzele pline, cu colturile inaltate intr-un zambet. Statea bine pitit in intuneric, dar totusi il vedeam foarte clar.
Facu un pas in fata si marai ademenitor. L-am sagetat cu privirea, nestiind ce avea sa se intample in continuare...
____________________________________________________________________
*Rebull-băutură energizantă produsă de Red Bull GmbH, companie austriacă producătoare de băuturi nealcoolice energizante cu sediul în Fuschl am See