Sentiment etern

Când?
17 decembrie 2011,într-o zi friguroasă de iarnă, când toată lumea dormea.
Unde?
La marginea Parisului, Franţa.
Cum s-a întâmplat?
Toţi dormeau, mai puţin Ea. Avea insomnie, ca în aproape fiecare seară. Dar acum era diferit. Simţea că este tot mai aproape de El, deşi nu l-a cunoscut niciodată. Dar sentimentul era atât de profund şi puternic...Trebuia să înceapă să îl caute. La fel şi El.

Acum, nu mai depindea de Ea ce se va întâmpla. Parcul îi atrăgea pe amândoi. Era că o surdină perfectă...Ea, îmbrăcată într-o rochie albă, lungă până în pământ, botine moderne şi un trenci gros iar El, în blugii negrii, cămaşă mov în carouri şi basketi de aceeaşi culoare. Visau. Melodia s-a schimbat brusc, dar pe ei nu i-a deranjat. Părea că nimic nu o să îi oprească. Şi aşa era. Visau în continuare.
O persoană dintr-o maşină albă ca zăpada de pe hornul caselor a zărit-o şi s-a închinat. În vederea lui, fata era posedată. Dar nu era aşa...dacă ar fi ştiut adevărul! Şoferul a pus piciorul pe acceleraţie şi maşina s-a mişcat din loc, la fel şi fata. Băiatul avea avans de câteva minute. Dar ei tot aveau să se întâlnească...
El a început să păşească tot mai încet. De parcă ceva străin l-ar fi atras înapoi în patul lui...dar era pregătit, nu avea să renunţe. Nu acum. A dat toate amintirile cu familia pentru Ea şi nu regretă nimic. Se apropia tot mai mult.
Ea a simţit ceva în buzunarul trenciului. Vibra ceva. Era telefonul, dar nu s-a sinchisit să se uite cine era. Era atât de aproape de El, încât îi putea auzi şi respiraţia...cum se putea ca Ea să îl audă de la 70 de metri depărtare? Nici Ea nu ştia...

Putea să îi audă gândurile acum. Se gândea numai la întâlnirea cu El. Era atât de bucuroasă! Doar 50 de metri îi mai despărţea...apoi, nimeni şi nimic nu va mai putea sta în calea lor, niciodată. De unde putea şti ce avea să se întâmple?

Doar 20 de metri. Au început amândoi să alerge iar când s-au privit, două zâmbete inocente de copii au apărut pe feţele lor palide. Cât au aşteptat această întâlnire! Ea nu a reuşit să scoată niciun cuvânt, dar nu era nevoie. Îşi puteau auzi reciproc gândurile, puteau simţi sentimentele celuilalt, cum nimeni, niciodată, nu putuse. Ea se gândea cât de frumos şi inocent este băiatul, iar El cât de frumoasă şi cât de mult timp a trebuit să o aştepte.
O stea căzătoare şi-a făcut apariţia pe cer. Amândoi şi-au îndreptat privirea înspre ea şi şi-au dorit ca nimic să nu îi despartă niciodată.

Dar inima fetei a cedat mult prea repede; nimeni nu putea suporta o dragoste atât de mare. El a încercat să o susţină, dar parcă corpul ei cântarea acum o tonă. A aşezat-o cu grijă pe un morman de frunze multicolore, dar nu mai conta nimic. I-a ascultat pulsul şi şi-a innecat un suspin. Plecase. O aşteptase atât de mult...ca să plece aşa de repede? A luat-o cu greu în braţe şi s-a dus la cel mai apropiat spital. Medicii nu au mai avut ce face. Iar el a murit odată cu ea...şi odată şi cu speranţa.
Dar acum erau atât de fericiţi! În sfârşit, împreună. În Rai, nimic nu îi mai despărţea. Iubirea lor a căpătat un alt sens şi o nouă speranţă.

Ashley♥Miss a scris:

Bun , e super . Imi place pe asta ai pus-o si la concurs .

Off: e bine cum am pun lucrarile la concurs?

Merci. Stiu
Da, ai pus bine lucrarile, dar vezi ca le-am pus eu in spoiler...pentru ca ocupau foarte mult loc