Colt de suflet

Subiect: Colt de suflet Mar Dec 01, 2009 11:39 pm

Asta e prima mea proza pentru un concurs (acum vreo 2 ani)...e stupida si idioata...trebuia sa facem pe tema mamei. a absolut (credeti-ma ca sunt sincera) horrible....dar in lipsa de inspiratie o pun aici!

Focul e peste tot…te fura, te invaluie, te ameteste, te incetoseaza.Asta credeau toti oamenii satucului Wimdomon, când aflara ca in stingerea incendiului de la blocul din strada Dindon muri un pompier mistuit de flacari.Doar micutul John era fericit...desi se afla in blocul incendiat el era fericit.Dupa 4 ani chinuiti la familia Hamilton el isi gasi mama.
Avea doar 3 ani cand s-a pierdut de mama lui intr-o gara.In ziua aceea a intalnit-o pe doamna Hamilton, careia fiindu-i mila de el l-a luat acasa.La inceput totul a fost frumos…dar in ziua in care judecatorul a decis ca familia Hamilton era potrivita pentru el si ca toti banii lui sa fie dati noii familii atitudinea domnului si doamnei Hamilton s-a schimbat radical, acum nu mai manca decat resturile de la masa, nu mai dormea in patul cu cearsafuri mov, dormea in subsol cu singurii sai prieteni sobolanii.
Dar in acea zi totul se schimba…o doamna dadu un anunt in ziar ca si-a pierdut fiul.El se atarna de singura speranta care o mai avea…de a-si vedea mama lui…pleca din subsolul mizer si ca intodeauna, caci el mai iesise de multe ori, avu grija sa puna marioneta de carpa in pat.Fugi spre sectia de politie.Acolo astepta femeia.
Cand ajunse ceru ajutorul ofiterului de la intrare.Acesta il conduse spre o camera micuta, circulara, in care o femeie suspina ca nimeni nu va veni.Ridica capul.Incepu sa planga spunand:
-John…micul meu John…ce-ai patit.
-Mama?spuse micutul cu voce groasa.
-Da, spuse femeia, da sunt eu, mama…te-am pierdut in gara cand aveai 3 ani…acum uita-te…tot aceleasi haine porti…
-Da noua mea familie nu imi da haine de schimb si nici nu le spala asa ca…
Ziua merse din bine in bine apoi in rau:John fu din nou adoptat, de data asta de mama lui.Impreuna gasira un apartament intr-un bloc, in sfarsit un loc in care se simte bine, un loc caruia sa ii spuna casa.Dar pe la ora 3 toata lumea fugea pe scari in strada…cladirea luase foc.John si mama lui se pitira sub masa.Totul in jur era in flacari.John se apropie de mama.In sfarsit simte ce simteu copiii familiei Hamilton cand parintii ii luau in brate…Simtea caldura si bunavointa unei femei care timp de 4 ani nu dorme nopti intregi gandindu-se la micutul ei, simtea ca dorintele i se implinira.Nu chiar toate dar in sfarsit stia ce inseamna sa fii iubit.In timp ce se refugie in bratele mamei se gandi ca nu reusi sa zboare.Dar el era acolo cu mama lui luminati de focul din jur.Parca focul nu vroia sa se apropie…nu indraznea sa strice fericirea micului baiat.In sfarsit avea cui sa ii spuna suferintele…avea cui sa spuna ”Te Iubesc”, avea cu sa ii multumeasca, sa ii spuna ca ii e foame fara sa primeasca o palma, avea cui spune MAMA.Dar un brat il tragea ..mama se indeparta, se indeparta, se indeparta pana cand nu se mai vedea decat foc.Odata ce se indeparta de mama lui se indepartau si sperantele lui la o viata buna, la o strangere calda in brate, la un pupic plin de dragoste se indeparta ultima spernta de a spune si el pentru prima data in viata TE IUESC MAMA.Ajunse afara.Fu lasat langa ambulanta.Cand treceau oameni pe langa el si il vedeau asa de dulce si trist, lacrimile incolteau in ochii lor si il lasau ce puteu:bani, dulciuri, fructe...o doamna i-a lasat chiar un fular si o caciula caci in mijlocul iernii era imposibil sa nu ii fie frig.Dar el tot era trist.Cand pompierul sef anunta ca nu mai sunt oameni in cladire baietelul care sugea o acadea alerga spre grupul de oameni care fusesera salvati din cladire.Mama lui nu era.Fugi in cladire.
-Nuuuu.stigara toti.
El insa se duse la mama lui…era inca in viata, se aseza langa ea.
-Te iubesc mama.
Atunci o flacara il mangaie.Nu era cum spuneu oamenii.El zambi.Era fericit.Deodata se ridica de la sol.Trecu de tavan, de inca unul, si inca unul si tot asa pana ajunse deasupra blocului.O privi pe mama lui ce se afla in dreapta.O apuca de mana.O stranse in brate.Era cu ea.Acum si pentru totdeauna.Avea sa straluceasca impreuna cu ea mereu, ca mama si fiu.Toate dorintele i se indeplinira:era cu mama, zburau impreuna…nimic nu putea merge mai bine.Murise, dar era cel mai fericit om.
SFARSIT

Va rog sa spuneti sincer ce credeti!

Subiect: Re: Colt de suflet Mier Dec 02, 2009 12:02 am

First [ sper sa fiu prima Smile

) ]
Ai inceput destul de bine. Desi, aici :

Citat :: Focul e peste tot

mergea mai bine "Focul este peste tot"

Citat :: Focul e peste tot…te fura, te invaluie, te ameteste, te incetoseaza.Asta credeau toti oamenii satucului Wimdomon, când aflara ca in stingerea incendiului de la blocul din strada Dindon muri un pompier mistuit de flacari.

Imi place prima propozitie. Imi place numele satucului :X In loc de cand aflara cred ca ar merge mai bine cand aflasera/cand au aflat :-? Zic eu. Saracul de el Sad

Citat :: Doar micutul John era fericit...desi se afla in blocul incendiat el era fericit.Dupa 4 ani chinuiti la familia Hamilton el isi gasi mama.

Micutul John :X ce ma bucur pentru el ca si-a gasit mama:X

Citat :: dar in ziua in care judecatorul a decis ca familia Hamilton era potrivita pentru el si ca toti banii lui sa fie dati noii familii atitudinea domnului si doamnei Hamilton s-a schimbat radical, acum nu mai manca decat resturile de la masa, nu mai dormea in patul cu cearsafuri mov, dormea in subsol cu singurii sai prieteni sobolanii.

Ome :O Saracul Sad

si cand te gandesti ca tot mai multi copii dorm asa Sad

Citat :: Simtea caldura si bunavointa unei femei care timp de 4 ani nu dorme nopti intregi gandindu-se la micutul ei, simtea ca dorintele i se implinira.Nu chiar toate dar in sfarsit stia ce inseamna sa fii iubit.In timp ce se refugie in bratele mamei se gandi ca nu reusi sa zboare.

Ce frumos :x Ai descris perfect aici :x

Citat :: Cand treceau oameni pe langa el si il vedeau asa de dulce si trist, lacrimile incolteau in ochii lor si il lasau ce puteu:bani, dulciuri, fructe...o doamna i-a lasat chiar un fular si o caciula caci in mijlocul iernii era imposibil sa nu ii fie frig.Dar el tot era trist.Cand pompierul sef anunta ca nu mai sunt oameni in cladire baietelul care sugea o acadea alerga spre grupul de oameni care fusesera salvati din cladire.Mama lui nu era.Fugi in cladire.

Oh

(

(

Citat :: -Te iubesc mama.

Ce frumos suna:X

vai, cat de emotionant Sad

m-ai facut sa plang! Sad

(

( e foarte buna, sa mai scri :*

Subiect: Re: Colt de suflet Mier Dec 02, 2009 1:13 am

mercie ale....colegii mei au murit de ras cand am citit compunearea si chiar si azi (au trecut vreo 2 ani) ma intreaba ce mai face john....de aia am ramas mereu cu impresia ca e o compunere jalnica....
pai mai am ceva compuneri prin calculator asa ca atunci cand le gasesc mai pun...

EDIT:o compunere inca calda...acum 5 minute am terminat-o :x
hope u like it
Amintiri

Nu mai stiu.Nu mai stiu nimic.Cum ma cheama,cine sunt,daca sunt o persoana sau doar o iluzie.Dar am fost.Am fost.Ce cuvinte frumoase.Aici sus,pe marginea stancii,totul pare ireal.Nu exista limita intre cer si pamant cum nu exista limite intre vis si realitate.Marea,care ar trebui sa fie albastra este de un negru profound.Iar aerul,rosu.Dar poate ca aerul nu e rosu.Poate ca ochii mei sunt plini de lacrimi insangerate.Sau poate ca ploaia care curgea din ceruri era sangerie.Cerul este oglinda mea.Intotdeauna am spus asta.Astazi era atat de innorat incat nu stiam daca este zi sau noapte.Si ploua cu picaturi mari si dese,ce te uda pana la piele.Inima mea era sfasiata in bucati mici si ma zbateam sa fac pana si cel mai normal lucru.Sa privesc. Prin perdeaua rosie prin care priveam toate lucrurile pareau ciudate.Pareau mai ireale.Copacii nu mai aveau decat coroana ce se vedea ca un ameastec de verde cu spati mari si colorate in el.Era ca si cand cineva ar fi sfasiat parti mici din copac,ca si cand in loc sa fie perfect si intreg cineva facuse gauri imense in el.Asa era si inima mea.Ceva ce ar trebui sa fie perfect dar care este sfasiat in asemenea hal incat ma miram cu nu eram deja moarta.Sau eram.Nimeni nu ma putea convinge ca eram vie.Cum altfel explicai pielea mea rece si faptul ca nu imi auzeam inima batand.Singurul lucru care ma facea umana era tristetea pe care o simteam.Dar stiam ca acel lucru are un inceput.Si ca orice sentiment inceputul il are in iubire.Sentimentul cel mai puternic care le cuprinde pe toate celelalte.Din iubire se naste suferinta.Ce te doboara ca un pumnal infipt in inima.Dar suferinta aduce cu ea speranta. Singurul lucru care ne tine in viata atunci cand suferinta ne doboara.Dupa suferinta urmeaza alinarea. Alinare ce o gasim in orice lucru.Eu o gasesc in plans.Si apoi fericirea si celelalte vin intr-un ritm rapid si confuz ce nu iti da posibilitatea de a le descifra ordinea.Acesta simfonie a inimii are un ritm diferit pentru fiecare om.Acum nu pot auzi decat vocea tristetii acompaniata de murumurul amintirilor.Amintirile ca niste strafulgerari ce imi intuneca mintea.Imagini fara viata incuiate in seiful cel mai indepartat al inimii mele,toate au evadat de acolo provocand suferinta pe care o simteam.Dar ele au fost odata cu viata.Poate intr-o poveste cu final fericit,pentru ca ele nu erau ale mele.Erau imprumutate de la o alta persoana.O persoana fericita.Eu nu am fost niciodata fericita. Sau poate ca am fost acum multi ani.Prea multi ca sa imi mai pot aminti.Ma concentram sa raman in prezent.Sa nu imi uit numele din nou.Cum am facut-o acum cateva minute.Dar nu am putut.Nu am reusit sa ies invingatoare intr-o batalie ce de la inceput fusese destinata esecului.Nu m-am putut mentine in prezent.Ramasesem blocata intr-o imagine a unei fete fericite ce radea cu gura pana la urechi si tinea in mana un lantisor cu un pandantiv in forma de jumatate de inima.Am reusit sa ma intorc in prezent dar acum eram constienta ca aveam ceva la gat.Era lantisorul din poza fetitei.L-am smuls de la gat si l-am aruncat in ocean.Eram invidioasa pe el.Putea sa fie liber.Sa cada si sa para ca zboara.Sa prinda aripi.Vantul imi biciuia fata si ma facea sa tremur.Nu mai suportam.Imi era frig si eram obosita.Obosita de viata si de tot ce tinea de ea.Am inaintat pe stanca ce parea o lama ascutita,neagra,gata sa sfasie ultima farama de viata.Am intins bratele si am simtit vantul incurcandu-mi parul.Am inchis ochii si am zambit de ultima imagine pe care o aveam in minte.M-am ridicat pe varful picioarelor si am sarit,incredintandu-mi viata vantului si sufletul ingerilor.

e putin inspirata din new moon Embarassed

Subiect: Re: Colt de suflet Dum Dec 20, 2009 8:29 pm

Deci e ...... nici nu stiu ce sa spun .... n-am cuvinte .

E absolut superba . Sa mai faci ,ca sunt super.

Citat :: e putin inspirata din new moon

E , asta-i buna . Lasa . Ce daca e putin insirata din new moon , tot e propria ta creatie cu ideile atel . Deci bravo , extraordina de super

Subiect: Re: Colt de suflet Dum Dec 20, 2009 9:32 pm

Vai :O
Trebuia sa o pui intr-un post nou, ca eu nu am vazut-o > Razz

E superba! Chiar daca e inspirata din NM, ce? Ti-ai pus propriile idei, amestecate cu cele din NM.
Bravo, Cris!:*

Subiect: Re: Colt de suflet Joi Dec 24, 2009 10:27 pm

mercie mai!!promit ca o sa mai pun ceva nou dar acum nu am timp...cu toate pregatirile de Craciun nu mai am timp nici sa respir....uitati oricum prima parte dintr-o poveste care am scris-o pentru fina mea cand a fost in spital...macar atat sa fac si eu pentru ea ca suferea saraca!
Cum au luat nastere cifrele
Partea I
Te-ai intrebat vreodata cititorule cum au luat nastere cifrele.Da.Cifrele.Semnele acelea pe care le scrii la matematica si care(trebuie sa recunosti) iti cam displac.Aceasta poveste incepe cu „a fost odata ca niciodata” pentru ca asa incep povestile obisnuite.Dar aceasta poveste nu este una obisnuita.Hai sa ne introarcem in timp pentru a vedea despre ce e vorba.
A fost odata ca niciodata un rege.Un rege admirat de toti supusii care a trait vreme indelungata. Totata lumea din regat stia sa vorbeasca si sa scrie dar nu existau numere.In timpul lui exista o fetita.O fetita care la aspect nu era foarte deosebita:avea parul negru ca taciunele si foarte drept,ochii de culoare caramelului.Era inaltuta si slabuta.Numele ei era Rebecca dar oamenii ii spuneau Becky.Avea 13 ani.Dar sufletul ei era deosebit.Fetita observa ca lipsea ceva dar nu stia ce.Isi intreba parintii daca au observat ca lipsea ceva dar acestia i-au spus ca totul era perfect.Dar Becky stia ca era ceva ascuns.
Intr-o zi Becky se duse la biblioteca.Lui Becky ii placea foarte mult sa citeasca. Cartile erau lumea ei unde nimeni nu o deranja sau o supara.Citise un sfert din biblioteca cand in acea zi gasise o carte pe care nu o mai vazuse pana atunci.Becky fusese de atatea ori la biblioteca incat deja stia locul cartilor.Era o cartea imbracata in piele neagra.Genul de carte care o gaseai in biblioteca unui rege nu in biblioteca unui sat.Becky stia ca daca bibliotecara va vedea cartea o va pastra si Becky nu va apuca niciodata sa o citeasca.Becky reusi sa ascunda cartea in rochia lunga pe care o purta.Pentru ca atunci cititorule nu existau fuste scurte,pantaloni sau tricouri.Fetele purtau rochii lungii si bonete in cap,iar baietii pantaloni prinsi pe glezna si camasi lungi.Dar sa revenim la eroina noastra.Ea ascunse cartea in rochie si fugii spre casa.Acolo era singura pentru ca parintii ei erau la munca.Si sa stii, cititorule ,ca nu a facut cum ati fi tentati toti sa faceti.Nu a dat fuga intr-un loc ascuns sa citeasca.A facut treburile prin casa si temele. Apoi i-a asteptat cuminte pe parinti,au mancat si a spalat farfuriile.Probabil te vei intreba de ce nu a inceput sa citeasca cartea si a facut toate treburile casei.Pentru ca, cititorule,pe langa faptul ca Becky era o fetita constiincioasa,daca parintii ei o vedeau citind acea carte o vor intreba de unde o are.Iar Becky nu stia sa minta.Asa ca Becky a asteptat ca seara sa se abata peste micul satuc ca sa se strecoare in hambar si citeasca misterioasa carte.Si asa a si facut cititorule.Cand parintii ei au adormit.Becky s-a furisat afara din camera ei si s-a urcat in sopronul din spatele curtii.
Dar imediat ce puse cartea pe pamant si ii atinse copertile cartea vibra putin...

pun partea a II-a in seara asta mai tarziu putin :*(daca am timp...)

Subiect: Re: Colt de suflet Vin Dec 25, 2009 1:34 am

Povestea este foarte frumoasa si foarte originala!
Dar ai mare grija la repetitii! In unele fraze, una dupa alta, apare numele Becky. Puteai sa zici Rebecca la unul, Becky la alta propozitia. Sau puteai folosi "fata", "ea", "aceasta"...orice altceva!
Asteptam si partea a doua!:*

Subiect: Re: Colt de suflet Vin Dec 25, 2009 1:52 am

ale sa sti ca abia acum vad asta =)))
eu le am cu repetitiile....acum pun partea a doua....vezi ca e luuunga!
Partea a II-a
Becky nu observa si o deschise si ramase uimita.Cartea era plina cu poze si texte despre vraji, vrajitorii,creaturi mistice.Becky era fascinata.Fiecare pagina pagina pe care o citea era mai interesanta decat precedenta.Dar nu apuca Becky sa citeasca un capitol cand cartea(da cititorule,cartea) incepu sa tremure.Ea o lasa din mana si cartea lumina puternic sopronul si trimise un cerc inafara .Cercul era mare cat un ecran de televizor citiorule dar cum pe atunci nu existau televizoare ca sa le putem compara cu ele o sa spunem ca era mare cam cat o fereastra.Avea un cerc mai mic in interiorul lui.Intre cele doua cercuri aerul era de culoare gri. Spatiul acela era impartit in 10 parti.In 9 parti se aflau pietricele,unul fiind gol.Dar vezi tu cititorule cum Becky nu stia sa numere nu observa ca in fiecare spatiu era cu unu mai mult decat in celalat.In primul era o piarta,in al doilea erau doua si asa mai departe.In rest cercul era transparent.Din mijlocul cercului mic aparu o mana ce o trasa pe Rebecca in cercul mic.
Ea era o fetita curajoasa dar se sperie imediat.Mana o tragea in cerc.Becky trecu prin cerc si se simti ca si cand ai trece printr-o fantoma.Acum cititorule inchide ochii si incearca sa vezi cum s-a simtit Becky.Te-ai cutremurat.Am dreptate?Asta a facut si ea.S-a cutremurat.Dar acum incepea partea grea.Becky era trasa in jos cu o viteza uimitoare.Cand atinse ceva solid si isi dadu seama ca nu statea pe pamant.Statea pe un nor.
In fata ei era un rau prin care curgea o apa limpede ca si cristalul.In spatele raului se afla o padure care iti taia rasuflarea cu frumusetea ei.Pomii aveau frunze de un verde intens si fructe de toate culorile.Vantul adia usor printre ramuri.Erau acolo animale.Multe animale.De la iepuri la caprioare,la broaste si porumbei.In spatele padurii se zareau 2 coloane albe,ca de marmura doar ca mult mai sclipitoare.Cerul, cititorule, era lichid.Era ca o apa.Din nou cititorule , inchide ochii si imagineaza-ti acel loc incantator.
Acum cu speranta ca nu ai uitat de eroina noastra ii spun ca ea s-a avantat in padure.Nici un animal nu parea sa fie surprins sa o vada.Ii lasau cale libera pentru a trece.Becky era rapita de peisajul desprins din basme.Ajunse intr-o poiana care o impresiona pe loc.Era atat de simetrica.Parca cineva smulse copacii din radacini pentru a creea acel cerc perfect.In mijlocul poienii luminate de un soare domol se afla o colana de marmura inalta un metru.Pe coloana se afla carte neagra.Becky se apropie si puse mana pe ea.Din carte tasni o lumina azurie.Din lumina rand pe rand ieseau pamblici negre.Una lua forma unui bat,una unui gat de lebada,alta unei codite de purcel si tot asa.Fiecare lua forma unui numar.Erau in total 9 panglici.Becky le prinse pe fiecare.Atunci din lumina azurie se auzi o voce...

am remediat chestia (sper)
ai gasit o faza din twilight nu?cu poiana Razz

Subiect: Re: Colt de suflet Vin Dec 25, 2009 2:35 am

Citat :: ai gasit o faza din twilight nu?cu poiana

Exact

Ai mai remediat situatia, dar in unele pasaje nu pui virgula. Nu suna bine...ai foarte mare grija.
Eu astept cu nerabdare si partea a 3-a! :X

Subiect: Re: Colt de suflet Vin Dec 25, 2009 3:25 am

pe aia o pun maine....
acum nu o mai gasesc =)))
virgulele...ei bine pe alea chiar nu am mai avut timp sa le corectez...si imi e prea lene sa ma uit pe text acum...promit ca pe urmatorul o sa il verific de doua ori!

Subiect: Re: Colt de suflet Vin Sept 10, 2010 10:21 pm

O poezie/proza noua in urmatoarele 3 zile sau topicul ajunge la arhiva.

Subiect: Re: Colt de suflet Lun Dec 06, 2010 12:47 am

Imi pare rau, nu s-a mai postat nimic, deci topicul ajunge la arhiva.

» Vorbe de suflet si de duh
» Lacrima fara suflet...