Ganduri asternute pe o pagina de forum

Emoţie în plină zi

Unele emoţii şi sentimente nu pot fi exprimate în cuvinte, din numeroase motive. Este mai uşor pentru tine să asculţi o melodie care să reflecte ceea ce simţi. Mi se întâmplă foarte des asta.
Când eşti trist, lacrimile îţi umplu jurnalul în care scri cu mii de pete ce reprezintă, de cele mai multe ori, durere. Lacrima este ca un ocean nesfârşit. Când plângi, simţi că te descarci, că acea durere iese afară. Ţi se întâmplă des să plângi; în fiecare secundă cel puţin două persoane de pe glob se descărcă cu ajutorul lacrimilor.
Asta fac şi eu acum. Când scriu aceste rânduri, simt cum câteva lacrimi năvălesc violent pe obrajii mei rozalii. Câteva din ele ajung chiar şi pe caietul plin de amintiri, frumoase sau urâte, pe care le voi povesti nepoţilor.
În timp ce-mi închei relatarea în jurnal, primesc un SMS :

Trebuie să vi repede la spital. Bunica ta e în comă. Te rog. Cât de repede poţi.

Mama.

În timp ce citesc mesajul, lacrimile reapar şi îmi trece prin faţa ochilor amintirea pe care o am alături de bunica. Toate poveştile pe care mi le-a spus, an de an, şi pe care le-am ascultat atentă, toate mi-au adus aminte de ea. M-am dus rapid la baie şi m-am spălat pe faţă. M-am urcat în maşină şi în câteva minute am ajuns la spital. Dar...totul a fost prea târziu. Bunica cea scump-iubită era deja într-un loc mai potrivit. Inima i-a cedat mult prea devreme. Lacrimile şi-au făcut din nou apariţia, dar unele erau de fericire, deoarece bunica merita să ajungă într-un loc mai bun pentru ea. Lacrimile nu învie pe nimeni. Restul este mult prea dureros pentru a fi exprimat în cuvinte.
Am învăţat că lacrimile fac parte din noi, din viaţa noastră. Ele apar când te aştepţi mai puţin şi nu se sfârşesc niciodată.

Cam atât, deocamdată. Aştept critici, păreri, sugestii.

Ultimul om de pe pământ

Noaptea. Dar cine credea că aceea va fi ultima noapte pentru toţi, înafară de Scott ? Răspuns : visele.

Scott dormea. Visa, ca în fiecare noapte, că extratereştrii vor veni şi vor asupri Pământul, iar el va rămâne singurul supravieţuitor. Dar ceea ce nu ştia era că, în curând, totul avea să se transforme într-un mare coşmar.
Un zgomot asurzitor l-a trezit. S-a ridicat din pat şi singurul lucru pe care l-a văzut a fost un obiect mare, rotund, verde şi sclipitor. Părea a fi o navă spaţială, exact ca în visele lui.
- Super! ţipă el atât de tare, de îşi trezise fratele.
- Scott, care-i treaba ? Ce este zgomotul acesta?
- Stai puţin ! În visele mele tu nu te trezeai niciodată ! Cum de acuma€... ?
S-a ciupit de braţ şi a conştientizat că totul era real.
- O,nu,nu ! Nu este posibil !
- Scott, linişteşte-te ! încerca să îl calmeze Billy. Pot să ştiu şi eu ce caută chestia aia mare şi verde în curtea din spate ?
- Este o navă spaţială ! Toţi veţi muri ! Toţi, infara de mine ! spuse Scott.
- Ce ridicol ! Cum să...
Dar Billy dispăru, la fel şi nava. Un omuleţ mic şi verde s-a apropiat de geamul camerei lui Scott.
- Bună, pământene, zise extraterestrul.
- Bu...bună. De ce aţi făcut asta ? Îmi vreau prietenul înapoi ! Vreau ca totul să redevină la normal !
- Asta nu se poate. Ţi-ai dorit mereu să fi singur pe pământ. Bucură-te, fiindcă acum eşti, şopti omuleţul, apoi se evaporă.
- De ce mi s-a întâmplat asta tocmai mie ? Unde este toată lumea ? Erau o mulţime de întrebări fără răspuns.
Nu mai era deloc amuzant. În visele lui, Scott rămânea singur, se distra de minune, apoi se trezea. Acum se simţea foarte singur. A ieşit din casă şi a început să se plimbe prin cartier. Deşi acum era oră şase dimineaţa, strada era pustie.
- Visele au întotdeauna dreptate. Poate va trebui să mă obişnuiesc cu gândul că sunt ultimul om de pe pământ.

Este nasoală. Şi gata. X( Am postat-o aşa, numai de dragul de a o posta.