Placebo este o formaţie de muzică rock alternativ, înfiinţată în Anglia în 1994. Membrii formaţiei sunt, la momentul actual, Brian Molko (voce, chitară, muzicuţă, claviaturi), Stefan Olsdal (chitară bas, chitară, claviaturi, voce) şi Steve Forrest (tobe). Formaţia a trecut prin câteva schimbări de componenţă: în 1996, toboşarul Robert Schultzberg a fost înlocuit de Steve Hewitt, care a plecat la rândul său în 2007, invocând motive de ordin personal.
Până în prezent, Placebo au lansat şase albume de studio, o colecţie de single-uri, două compilaţii şi douăzeci şi şapte de single-uri. La momentul actual, formaţia se află în turneul de promovare al albumului Battle for the Sun, turneu care a inclus şi România[1].
Consideraţi de unii critici drept varianta glam a formaţiei Nirvana din cauza imaginii androgine pe care o afişează, Placebo continuă să fie una dintre formaţiile cele mai de succes ale rock-ului alternativ contemporan. Au vândut peste un milion de albume în Marea Britanie[2] şi peste zece milioane de albume la nivel internaţional[3].
Placebo a fost întotdeauna o formaţie greu de definit din punct de vedere muzical; de-a lungul vremii, sound-ul trupei a scăzut în intensitate, şi s-a modificat, devenind din ce în ce mai variat - formaţia ajungând chiar să experimenteze cu sintetizatorul, în special după lansarea albumului Sleeping With Ghosts.
Primii ani
Placebo în 1996. De la stânga la dreapta: Stefan Olsdal, Brian Molko, Robert SchultzbergIstoria trupei Placebo începe în anul 1994, atunci când doi foşti colegi de şcoală Brian Molko şi Stefan Olsdal se reîntâlnesc cu totul întâmplător în staţia de metrou londoneză South Kensington[4]. Cei doi frecventaseră un timp acelaşi liceu în Luxemburg, The American International School of Luxembourg, dar nu îşi vorbiseră niciodată.
La vremea aceea, Molko scria cântece şi cânta ocazional prin baruri alături de Steve Hewitt, toboşar în trupa Breed. În staţia de metrou, Molko îl invită pe Olsdal la un concert pe care avea să îl susţină cu Hewitt în acea seară. Olsdal rămâne impresionat de prestaţia lor, şi decid să formeze o trupă, Ashtray Heart, nume care venea dintr-un vers al lui Captain Beefheart, „She used me like an ashtray heart” Într-un interviu de pe 22 mai 2009, în cadrul unei emisiuni de la postul italian Radio Deejay, Molko a negat că acesta a fost numele iniţial al trupei, precizând că formaţia a avut mai multe nume şi că faptul că Ashtray Heart a fost primul nume este de fapt un zvon propagat pe internet. „Cred că am cântat o dată într-un pub în Londra cu Steve Hewitt la bongos, şi mai cred că ne-am numit Ashtray Heart pentru o noapte”, a precizat solistul cu altă ocazie[5]
Ulterior formaţia a adoptat numele Placebo. Contrar a ceea ce cred mulţi dintre fani, numele trupei nu se referă la efectul Placebo, ci la semnificaţia pe care „placebo” o are în latină („Voi plăcea”). Referitor la asta, Stefan Olsdal îşi amintea într-un interviu din 2007: „Faza cu numele formaţiei e să găseşti unul care să sune bine. După aia eşti întrebat de atâtea ori în interviuri de ce ai ales numele ăla, încât începi să vii cu poveşti inventate. Una din cele inventate de noi a fost ceva în genul: 'Sunt o grămadă de trupe cu nume gen codeină şi morfină, dar noi am vrut să ne numim trupa după un medicament care nu funcţionează!'”[6].
Placebo nu au avut iniţial un toboşar stabil, cântând când cu Steve Hewitt, când cu Robert Schultzberg (un fost coleg de şcoală de-al lui Olsdal). În 1996 trupa semnează un contract cu casa de discuri Caroline Records, cu Schultzberg în rol de toboşar. Anterior semnării acelui contract, trupa lansase un single, „Bruise Pristine”, la casa de discuri Fierce Panda. Molko îşi va aminti mai târziu cu neplăcere despre acest single: „Vocea mea suna ca cea a lui Mickey Mouse.”[7]
După semnarea contractului cu casa de discuri, Placebo scot pe 17 iulie 1996, primul album, numit chiar Placebo. Acest album de debut, produs de Brad Wood, conţine zece piese şi o melodie ascunsă, şi poartă în mod evident amprenta celor două influenţe majore ale lui Molko în calitate de muzică: Sonic Youth şi PJ Harvey. Versurile au fost caracterizate drept incitante, inteligente, ironice, dar pline de aluzii sexuale şi frustrări.
Schultzberg pleacă din formaţie înainte să devină cu adevărat celebră, datorită tensiunilor de amploare cu liderul trupei. Schultzberg fusese iniţial concediat în septembrie 1995, dar a fost reangajat în vederea înregistrării single-ului „Bruise Pristine”. După o ceartă în august 1996, chiar înainte de primul lor show televizat, „The White Room”[8], Molko a decis că ar fi mai bine pentru trupă ca Schultzberg să plece. Olsdal şi Schultzberg nu au avut niciun drept de opinie în această chestiune. Schultzberg a sugerat să cânte împreună până la sfârşitul anului, pentru a promova albumul. În septembrie 1996, în timp ce se aflau în turneu în SUA, Schultzberg a fost informat că nu avea să participe la turneul din Germania care urma celui din SUA. La cererea managerului, el a mai participat totuşi la două concerte în Paris după turneul din SUA. Între timp, Molko şi Olsdal discutaseră cu Hewitt posibilitatea ca acesta să revină în trupă, şi acest lucru devine realitate la sfârşitul anului 1996. Mai târziu, Brian a declarat că se săturase „să fie ţinta frustrărilor lui Robert împotriva lumii”.
Cu single-ul „Nancy Boy”, Placebo izbutesc să urce până pe locul 4 în UK Albums Chart[9]. Piesa, caracterizată mai târziu de Molko drept „piesa pe care mi-aş fi dorit să nu o fi scris niciodată”[10], avea o lirică provocatoare, cu tente sexuale evidente, şi un videoclip la fel de provocator, cu accente stranii. Chiar şi la acea vreme, Molko avea să spună despre ea: „Nu e absurdă... e obscenă”, arătându-şi mereu mirarea că un asemenea cântec a putut atinge o poziţie atât de înaltă în topuri[11]. Totuşi, piesa avea să atragă atenţia lui David Bowie, care s-a declarat mare fan al trupei, invitându-i să cânte la concertul său aniversar de 50 de ani, în Madison Square Garden. Acest lucru a însemnat un salt uriaş pentru membrii formaţiei, oferindu-le expunerea de care aveau nevoie. Astfel, single-ul următor, „Bruise Pristine” (o relansare a primului single din 1995), deşi nu a avut acelaşi succes răsunător, a reuşit să urce până pe 14 în Marea Britanie, în timp ce albumul a fost propulsat până pe 5[12].
[modifică] Without You I'm Nothing
vezi articolul Without You I'm Nothing
Placebo în 1998, anul lansării albumului Without You I'm NothingUrmătoarea piesă care a atras atenţia în Marea Britanie şi SUA a fost „Pure Morning”, de pe albumul lansat pe 12 octombrie 1998, Without You I'm Nothing, album pe care se poate regăsi o dorinţă de a experimenta din punct de vedere muzical şi o lirică oarecum schimbată, având un accent mai pronunţat pe trăirile interioare. „Pure Morning” a fost difuzată intens la radiourile americane, ajungând până pe 19 în Hot Modern Rock Tracks. În Marea Britanie a egalat succesul piesei „Nancy Boy”, clasându-se pe locul 4 în UK Albums Chart. Videoclipul piesei a fost chiar nominalizat la premiul Best British Video din cadrul Brit Awards 1999[13], dar a pierdut în favoarea clipului la piesa „She's The One” a lui Robbie Williams[14].
Presa britanică incepe să devină răuvoitoare în privinţa lor. Conservatorismul britanic nu putea să rămână indiferent la imaginea neconvenţională a solistului (acesta obişnuind să apară în rochii la concerte, şi fardat până în punctul în care putea fi uşor confundat cu o femeie) şi la declaraţiile sale. Molko a fost întotdeauna sincer în privinţa orientării sale sexuale, admiţând încă de la început că este bisexual. Colegul său de trupă, Stefan Olsdal, nu a rămas nici el mai prejos, dezvăluind fără menajamente faptul că este homosexual. În plus, Molko a recunoscut şi experienţele legate de substanţele halucinogene într-un interviu din 1997, declarând că „Heroina este probabil singurul drog de pe planetă pe care nu l-am încercat”[15]. Mai târziu însă avea să recunoască faptul că a încercat şi heroina [16].
Tot în 1998, Placebo au înregistrat şi un cover după un cântec aparţinând trupei T.Rex, „20th Century Boy”. Piesa a apărut pe coloana sonoră a filmului Velvet Goldmine, în care apare şi trupa (Molko şi Hewitt în rolurile lui Malcolm, respectiv Billy, de la The Flaming Creatures, iar Olsdal în rolul basistului din Polly Small's Band). Prestaţiile din film le-au adus un nou val de critici din partea presei britanice, şi însuşi Molko a admis în 2001 că „probabil nu a fost cea mai deşteaptă idee pe care am avut-o”, adăugând: „Cred că arătam ca nişte idioţi. Dar ce dacă? Se cheamă actorie. Nu-i ceva real... actoria chiar nu are nimic de-a face cu viaţa reală.”[17]
Piesa considerată de mulţi a fi „piesa de rezistenţă” a albumului (şi chiar piesa definitorie pentru Placebo, alături de „Nancy Boy”) a fost însă „Every You Every Me” (asta în ciuda faptului că s-a situat mai jos în clasamentul britanic decât cele două single-uri anterioare, „Pure Morning” şi „You Don't Care About Us”). Acest cântec a adăugat încă o notă de răutate la imaginea trupei, datorită faptului că a apărut pe coloana sonoră a filmului Cruel Intentions, (inspirat din romanul „Legăturile primejdioase” scris de Chorderlos de Laclos), povestea a doi fraţi vitregi care nu au reţineri în a se juca cu sentimentele oamenilor.
[modifică] Black Market Music
vezi articolul Black Market Music
Albumul Black Market Music, cu autografele membrilor trupeiAl treilea album Placebo, Black Market Music, avea să apară pe 9 octombrie 2000. Considerat de către critici drept cel mai bun album al trupei, Black Market Music avea să împletească cinismul de pe primul album cu melancolia de pe al doilea. Din punct de vedere instrumental, dorinţa de a experimenta, prezentă deja pe al doilea album, avea să capete o amploare deosebită, Placebo surprinzând atât prin îmbinarea melodiilor cu accente punk cu cele de factură nostalgică, cât şi printr-o colaborare neaşteptată cu rapperul Justin Warfield (One Inch Punch, She Wants Revenge). Lansarea americană a albumului a inclus schimbări în playlist, conţinând colaborarea cu David Bowie pe „Without You I'm Nothing”, şi un cover după Depeche Mode, „I Feel You”.
Într-un interviu din anul 2001, Molko declară despre album următoarele: „Cred că este albumul pe care am vrut mereu să îl facem. Cred, fără nici cea mai mică exagerare, că îl iubim şi că nu am fost niciodată atât de încântaţi de un album. Albumul nostru de debut a fost rapid şi aspru, pop punk, Without You I'm Nothing a înfăţişat partea noastră melancolică şi depresivă, iar Black Market este o combinaţie perfectă a celor două laturi. E şi primul album în a cărui producere am fost cu adevărat implicaţi, unde nu ne-a fost frică să facem ceea ce doream cu adevărat să facem.”[18].
Cea mai iubită melodie de pe acest album avea să fie „Special K”, melodie în care dragostea este comparată cu senzaţia oferită de substanţa narcotică numită ketamină. Din cauza folosirii acestei metafore, Placebo avea să întâmpine din nou rezistenţă din partea industriei muzicale britanice în privinţa lansării single-ului. În ciuda acestui fapt, Black Market Music a avut vânzări de peste un milion de exemplare[19]. Şi, deşi niciun single de pe album nu a atins poziţii foarte mari în topuri, albumul s-a clasat pe 1 în Franţa[20] şi pe 6 în Marea Britanie[21].
[modifică] Sleeping With Ghosts
vezi articolul Sleeping With Ghosts
Brian Molko în concert, cadru extras de pe DVD-ul Soulmates Never DiePe 24 martie 2003, după o pauză mai lungă decât de obicei, a fost lansat cel de-al patrulea album al trupei, numit Sleeping With Ghosts. Sound-ul era în mod clar altul faţă de albumele precedente, conţinând vizibile tente electronice, motiv pentru care mulţi dintre vechii fani Placebo au fost dezamăgiţi puţin. Molko a explicat într-un fel această schimbare, arătând că „...înainte alternam şedinţele de studio cu concertele, şi eram destul de rupţi de lumea reală. Aceasta pauză mi-a dat ocazia să reflectez la viaţa mea emoţională din aceşti şapte ani. Fantomele despre care vorbesc sunt oamenii, evenimentele pe care le porţi în suflet în mod conştient sau inconştient”.[22]
„The Bitter End”, primul single, s-a impus rapid printre fanii indie din Europa, şi s-a concretizat într-una din piesele de rezistenţă de pe album, atingând locul 12 în topul britanic[23].
În iunie 2003, Placebo au fost invitaţi la festivalul Rock AM Ring, pentru a suplini absenţa celor de la Linkin Park, al căror solist, Chester Bennington, era la acea vreme internat în spital. Brian Molko s-a folosit de această ocazie pentru a îşi exprima dezaprobarea faţă de Tony Blair (premierul de atunci al Marii Britanii) şi faţă de George Bush (preşedintele de atunci al Statelor Unite ale Americii). Molko a schimbat piesa „Slave to the Wage”, cântând Sick and tired of Tony's farm; he's George Bush's bitch with broken arms în loc de Sick and tired of Maggie's farm, she's a bitch with broken arms[24].
La sfârşitul anului, apare şi Sleeping With Ghosts Special Edition ce conţinea albumul şi încă un disc cu zece coveruri, două dintre ele („Running Up That Hill” a lui Kate Bush şi „The Ballad Of Melody Nelson” a lui Serge Gainsbourg) nemaifiind apărute înainte pe vreun single.
În timpul turneului de promovare al albumului, mai precis, în timpul concertului din Bercy din octombrie 2003, Placebo au înregistrat primul lor DVD, Soulmates Never Die (Live in Paris 2003), care a apărut pe 15 martie 2004.
[modifică] Once More With Feeling - singles 1994 - 2004
vezi articolul Once More With Feeling
După patru albume de studio, Placebo au decis, în 2004, că este momentul unui bilanţ. Colecţia de single-uri a văzut lumina zilei pe 25 octombrie 2004 (in format CD, DVD, şi cu un CD bonus conţinând zece remixuri). După care trupa a luat o pauză, ei nemaisusţinând decât un concert în septembrie (la Wembley) şi un mini turneu de promovare în America în aprilie anul următor. Vocea lui Brian a apărut de asemenea pe albumul din 2005 al lui Timo Maas, „Pictures”.
O retrospectivă în istoria trupei, după cum declara de altfel şi Molko[25], Once More With Feeling dă ocazia ascultătorului să analizeze schimbările petrecute în sound-ul Placebo şi în atitudinea şi felul de a cânta al lui Molko. „Dacă m-aş putea întoarce în timp, aş vorbi numai despre muzică”, spunea Molko la un moment dat, nemulţumit de faptul că declaraţiile sale oneste la adresa vieţii lui private au atras atenţia într-o perioadă mai mult decât muzica pe care o făcea.
Once More With Feeling conţinea, pe lângă single-uri (prezente toate, în afară de „Come Home”), o melodie ce fusese lansat numai în Franţa, „Protège-Moi” (varianta în franceză a unui cântec de pe Sleeping With Ghosts, plus două melodii noi, „I Do” şi „Twenty Years”, ultima beneficiind şi de un videoclip.
[modifică] Meds
vezi articolul Meds
Placebo în timpul unui concert din cadrul turneului Projekt RevolutionPe 13 martie 2006 s-a lansat al cincilea album de studio al trupei britanice, numit Meds, care „beneficiase” cu câtva timp înainte de o lansare ilegală pe net. Nu sunt cunoscute amănunte cu privire la cum a fost posibil acest incident.
Albumul a fost scos şi în ediţie limitată (al doilea disc conţinea un documentar, versurile, nişte videoclipuri live, trei variante demo - la „Pierrot The Clown”, „I Do” şi „In The Cold Light Of Morning”, şi cântecul „Long Division”, care fusese interpretat în concerte, dar nu fusese înregistrat până atunci). Caracterizat de trupă drept o „întoarcere la rădăcini”, Meds beneficiază de două colaborări: Alison „VV” Mosshart de la The Kills, pe piesa ce dă titlul albumului (şi care de altfel a şi fost extrasă pe single), şi Michael Stipe de la R.E.M., pe piesa „Broken Promise”. Albumul a atins locul 1 în mai multe ţări, printre care Franţa, Elveţia, Austria şi Belgia.
Ideea albumului se bazează pe întoarcerea la rădăcini, după cum explică Molko: „Ideea lui Dimitri (Tikovoi, producătorul) a fost să ne înveţe să facem din nou un 'prim album'... Aşa că ne-am întors la o latură foarte elementară a trupei Placebo. Spre exemplu, în părţile unde de obicei apelam la o claviatură extrem de sofisticată, am folosit pianul. Cred că de-a lungul timpului ne-am făcut o faimă din a fi destul de complicaţi şi cred că ne-a plăcut această libertate de a ne întoarce la rădăcini pe care am avut-o pe acest disc, ne-am concentrat mai mult pe scrierea cântecelor decât să arătăm cât de deştepţi suntem şi cât de buni am ajuns la folosirea unui studio. Am mers pe simplitate mai degrabă decât pe elaborare.”[26]
Turneul de promovare al albumului Meds a inclus şi România, Placebo concertând la Bucureşti pe 13 august 2006, locaţia aleasă fiind Arenele Romane[27].
În octombrie 2006, la zece ani de la lansare, Placebo a fost relansat, după ce a fost masterizat digital, cu titlul „10th Anniversary collectors edition”. Includea şi un DVD cu videoclipuri, concerte şi apariţii televizate.
În 2007, la sfârşitul lunii martie, Placebo a anunţat că recrutează fani pentru a apărea în videoclipul noului lor single, „Running Up That Hill”.[28] În acelaşi an, Placebo i-au însoţit pe Linkin Park, My Chemical Romance, Julien-K, HIM, Saosin, şi Taking Back Sunday în turneul Projekt: Revolution.
După programarea turneului Projekt Revolution, cei de la Virgin au scos pe piaţă EP-ul Extended Play '07 EP destinat sp familiarizeze noii fani ai formaţiei cu muzica Placebo. Compilaţia conţinea opt cântece: „Nancy Boy”, „Every You Every Me”, „Taste in Men”, „The Bitter End”, „Meds”, „Pure Morning” (variantă live), „Infra Red” (variantă live) şi cover-ul „Running Up That Hill” (variantă live).
Concertele din turneul Projekt Revolution aveau să fie ultimele apariţi ale lui Steve Hewitt pe scenă cu Placebo. Pe 1 octombrie 2007, pagina oficială a formaţiei anunţa: „Steve Hewitt nu mai face parte din Placebo. Placebo s-au despărţit de toboşarul pe care îl aveau de 11 ani, Steve Hewitt, din cauza neînţelegerilor muzicale şi personale. (...) Despărţirea e amiabilă şi un moment trist pentru ambele părţi.” Site-ul anunţa de asemenea că Placebo iau o pauză şi că vor reîncepe lucrul la un nou album în primăvară, şi că nu se grăbesc să caute un înlocuitor pentru Steve.[29]
De abia în anul următor (mai precis pe 6 august 2008) s-a făcut cunoscut şi numele noului toboşar - Steve Forrest, fost component al trupei americane Evaline. Cu această ocazie, s-a anunţat şi începerea înregistrărilor pentru noul album[30].
La sfârşitul lunii octombrie, Molko a cântat la concertul ţinut la Paris în onoarea lui Serge Gainsbourg[31]; aceasta a fost prima apariţie oficială a unui membru al trupei de la sfârşitul turneului Project Revolution. Ulterior, formaţia a concertat în Cambodgia, la Ankgor Wat, în cadrul unui concert organizat de postul de muzică MTV, concert menit să atragă atenţia asupra traficului de carne vie[32].
Pe 18 ianuarie 2009, s-a anunţat că Placebo au semnat un contract cu casa de discuri PIAS Entertainment Group, punând astfel capăt în mod oficial celor doisprezece ani de colaborare cu EMI. Solistul Brian Molko a declarat cu această ocazie: „Suntem încântaţi să semnăm cu PIAS, una dintre cele mai respectate şi de succes companii de muzică din lume. Am fost foarte norocoşi că atâtea case mari de discuri s-au interesat de noi, înseamnă mult, mai ales după 12 ani în care am lansat albume.”[33].
[modifică] Battle for the Sun
vezi articolul Battle for the Sun
Placebo în concert la Romexpo, Bucureşti, 21 iunie 2009. De la stânga la dreapta: Brian Molko, Stefan Olsdal, Steve ForrestPentru acest album, a cărui lansare oficială a avut loc pe data de 8 iunie 2009, formaţia Placebo a colaborat cu producătorul David Bottrill, care a mai lucrat cu Tool (la Aenima, Salival şi Lateralus), Silverchair (Diorama) şi dEUS (The Ideal Crash). Single-ul promoţional, care dă şi titlul albumului, a fost difuzat în exclusivitate pe 17 martie la emisiunea lui Zane Lowe de pe BBC Radio 1[34]. În aceeaşi seară, formaţia a interpretat în cadru restrâns câteva piese de pe album. Revista Rocksound a precizat că albumul este, din punct de vedere instrumental, o întoarcere la albumul din 1998, Without You I'm Nothing.[35]
Pe data de 20 aprilie 2009 a fost difuzat la radio pentru prima oară întâiul single propriu-zis de pe album, „For What It's Worth”, care a devenit disponibil spre downloadare chiar de a doua zi[36]; tot în a doua zi a avut loc şi lansarea videoclipului, primul cu Steve Forrest în componenţă[37]. Lansarea propriu-zisă a single-ului a avut loc pe 1 iunie 2009[38].
Pe 9 mai 2009, formaţia a susţinut un concert la Sheffield, concert în cadrul căruia a interpretat atât piese de pe noul album cât şi piese vechi[39]. Concertul a fost unul dintre primele concerte din turneul de promovare al albumului Battle for the Sun[40].
Pe data de 13 mai 2009, la miezul nopţii, site-ul oficial al formaţiei, Placeboworld, a fost relansat într-o formă îmbunătăţită. Pe 21 mai aici a fost postată o ştire conform căreia toţi fanii ce se înscriseseră sau aveau să se înscrie pe site aveau să poată asculta în premieră albumul Battle for the Sun. Albumul a fost disponibil spre ascultare pe site-ul oficial de pe 29 pe 31 mai.[41].
Pe 8 iunie 2009, în aceeaşi zi cu lansarea oficială a albumului Battle for the Sun, a fost scos pe piaţă de către Virgin Records Limited Edition Placebo Box Set, ce conţinea zece discuri, printre care se numărau cele cinci albume de studio anterioare ale trupei, B-side-urile, EP-ul Live at La Cigale şi DVD-urile Soulmates Never Die (Live in Paris 2003) şi Once More with Feeling (video collection)[42]. Placebo au ţinut să clarifice că această lansare s-a făcut fără consultări preliminare cu ei, şi că, drept urmare, nu au niciun amestec în distribuţia box set-ului[43].
Pe 21 iunie 2009, Placebo au concertat în România, la Bucureşti (Romexpo); a fost cel de-al doilea concert susţinut aici de formaţie.
În iulie 2009, melodia „Every You Every Me” a fost votată de către publicul australian pe locul 83 în „Triple J Hottest 100 of all time”[44].
Tot în luna iulie, Placebo au fost protagoniştii unui incident neplăcut ce a avut loc în Murcia, Spania, în cadrul unui concert cu acces liber organizat de MTV. Din cauza unor probleme tehnice repetate, formaţia a ieşit de pe scenă după a şasea piesă interpretată, întrerupând concertul în mod prematur[45]. Fanii prezenţi la concert şi-au exprimat din plin dezamăgirea, atât la faţa locului, cât şi în zilele următoare, pe Internet, cu toate că formaţia a postat ulterior pe site-ul oficial un comunicat în care îşi cerea scuze[46].
La începutul lunii august a intervenit un alt incident. În timpul unui concert la Osaka, solistului Brian Molko i s-a făcut rău pe scenă, şi concertul a fost întrerupt. Ulterior, pe site-ul oficial al formaţiei a apărut o ştire conform căreia Molko ar fi contactat un virus, care, combinat cu epuizarea din turneu, a condus la leşin[47].
Ii ador. :X Cat i-am secat pe parinti cu "Placebo vin in Romania" dar nu m-au dus T____T data viitoare acolo ma gasiti :X
